Un negru pentru Casa Albă

La convenţia de la Denver, Barack Obama a cîştigat oficial nominalizarea democraţilor pentru cursa prezidenţială. E pentru prima oară cînd un politician de culoare primeşte un astfel de mandat din partea unuia din cele două partide care îşi împart electoratul. Dacă la o astfel de premieră se va adăuga şi eventualul lui succes, atunci 2008 va aduce un punct de reper în istoria superputerii mondiale.

Nu lipseşte nici regia atent gîndită a unui astfel de moment. Obama îşi va ţine speech-ul către democraţi şi, implicit, către toată America, fix în ziua în care se împlinesc 45 de ani de la faimosul discurs "I have a dream" al lui Martin Luther King Jr., liderul mişcării de emancipare a negrilor. Culoarea nu mai contează azi în America - ăsta e mesajul.

Susţinătorii lui Obama vorbesc despre ilustrarea perfectă, în secolul 21, a visului american (ideea că pe acest tărîm al făgăduinţei ai şansa de a ajunge cineva, realizat, ocupant al oricărei poziţii sau demnităţi în stat, de oricît de jos ai pleca şi oricît de potrivnică ţi-ar părea iniţial soarta). Dincolo de partea romantică, lucrurile sînt probabil ceva mai complicate. Strategii or fi calculat că America de culoare - extrem de numeroasă - e mai puternică şi mai predispusă ca oricînd să ia parte la decizia politică. Acest calcul o fi fost mai puternic decît experienţa familiei Clinton şi riscul de a rupe Partidul Democrat luate la un loc. Rănile din tabăra democrată nu s-au vindecat nici acum, dar, de dragul unui scop mai important, ciocurile s-au făcut mici. Americii de culoare i se adaugă America foarte liberală în gîndire şi cea sictirită de războiul din Irak sau de criza economică. Faptul că Rusia invadează Georgia iar McCain, la cei 70 de ani ai săi, pare mai calificat să ia decizii dure de politică externă probabil că îi interesează mai puţin pe americani decît că-şi pierd casele sau că nu-şi mai permit benzina cea de toate zilele...

Fiecare epocă are priorităţile ei. La fel cum are şi candidaţii ei. Poate că Bush junior a reuşit două mandate din lipsă de competitori pe măsură. Acum, adversarul republicanilor e un star în ascensiune. Sau poate că atunci a contat mai mult restabilirea prestigiului american şifonat de atentatele teroriste. Pentru moment, e mai importantă chiria...
mai mult

Sweet homecoming

Îmi dau seama că blogging-ul de la distanţă e o mare cucerire a tehnicilor comunicării, şi totuşi am ales să nu uzez de ea. Am vrut să nu fac, aproape o lună, ceea ce fac de obicei acasă, incluzînd scrisul...

De cîte ori mă întorc de pe undeva, încerc să mă prefac, în primele zile, că sînt un fel de turist la mine acasă. Încerc să mă pun în pielea unui străin venit la Bucureşti şi să mă uit după lucrurile sau atitudinile după care mă uit eu atunci cînd vizitez alte locuri. Încerc să găsesc toate semnele bune ale unei apropieri de standardele altora. Da, Bucureştiul are, din ce în ce mai mult, aerul unui oraş care progresează. Sigur că ceea ce zace, adesea, dincolo de centru, pare înfricoşător prin comparaţie cu zonele marginale echivalente ale Londrei, Vienei sau Romei. Dar, una peste alta, asfaltul parcă a început să capete aceeaşi textură, iar tramvaiele să facă mai puţin zgomot.

Şi cu toate astea, mai e mult pînă departe. Micul meu exerciţiu e menit să-mi dezvăluie acele lucruri pe care obişnuinţa şi statutul de cetăţean născut aici mă împiedică uneori să le observ. Nu neapărat o listă a punctelor tari sau slabe e importantă, ci atmosfera generală, nota de trecere, măsura în care se face simţit şocul cultural la fiecare revenire. Deocamdată, parcă e - încă - mai bine la ei...


mai mult