Cu forţe proaspete

A fost un an în care, probabil mai mult ca oricînd în ultima perioadă, am încercat să ne descurcăm. Să ciulim urechile la ce ne-ar putea afecta. A fost un an plin de frămîntări politice, dar a cărui lecţie merită însuşită. Ne va ajuta să privim altfel la 2010, nu izolîndu-ne în problemele noastre, ci încercînd să modelăm lucrurile astfel încît să obţinem cît mai mult din ce e potrivit pentru noi.

În perioada asta ne gîndim la bine, ne dorim unii altora bine. O facem poate mai des decît atît, dar acum e momentul exprimării. În plus, facem tradiţionalul bilanţ şi ne fixăm tradiţionalele obiective. E momentul nostru de pace cu noi înşine. De tras aer în piept. De reîncărcat bateriile. De adunat gîndurile bune şi forţele proaspete.

Să aveţi un An Nou cît mai bun !


mai mult

Lecţia anului

Avem ceva de învăţat din 2009, mă gîndesc. Tot iureşul ăsta politic a fost o bună şcoală de democraţie aplicată pe funcţionarea instituţiilor statului: Constituţie, buget, negocieri, Parlament, comisii speciale, negocieri, coaliţie, majoritate obţinută vot cu vot, prerogative prezidenţiale, referendum, alegeri, renumărare, mîrşăvii de campanie, tipuri de discurs electoral.

Avem de unde selecta, avem ce aduna, avem la ce medita. Avem ce folosi în interesul nostru.




mai mult

Candidaţi care n-au existat

În primul rînd, liderii PD-L n-au vrut cu nici un chip să spună la cine se gîndiseră ei pentru fotoliul de premier. Chiar dacă îşi justifică refuzul prin faptul că preşedintele a decis deja în favoarea unui tehnocrat, electoratului lor îi va fi probabil greu să înţeleagă de ce atîta mister. Tăcerea nu face decît să adîncească impresia că soluţia Lucian Croitoru era şi ideea lor. Asta în cazul în care au avut vreo idee. Personal, cred că n-au avut nici o propunere, pentru că n-au avut un cuvînt de spus de la bun început. Mai ales după eşecul din Parlament de la moţiune. La fel cum n-au făcut nici un efort să prevină situaţia penibilă în care Băsescu a anunţat el, în locul PD-L, faptul că democrat-liberalii au renunţat la numele lui Boc. Ca de obicei, nu cred că acest aer de obedienţă dusă la extrem le pune vreo problemă...

În al doilea rînd, PSD n-a avut - şi nici n-a explicat de ce nu are - vreo propunere de prim-ministru. Au îmbrăţişat din prima ideea PNL cu Johannis şi nici măcar nu s-a obosit să menţioneze că ar fi avut şi ei cîteva nume la sertar, dar la care renunţă pentru că ar fi prea încîntaţi de primarul Sibiului. Doar defilarea lui Florin Georgescu prin biroul lui Mircea Geoană, în toiul negocierilor, a avut probabil scopul să arate că şi social-democraţii au resurse valabile. PSD se va fi gîndit că merită să împartă beneficiile de imagine ale nominalizării lui Johannis. Sau, cel mai probabil, că nu merită să-şi sacrifice nici un om pentru un guvern de două luni...

mai mult

Despre o zi şi nouă luni

Toată lumea a mutat. PD-L a vrut să scape de un partener care putea aduna capital criticînd guvernul, deşi făcea parte din el. PSD are acum libertatea să critice şi mai aprig, ba chiar să se dezică de nereuşitele guvernării, ieşind în stradă alături de sindicate. Poate că pasul în afară a fost făcut cu un oarecare regret, dar cele întîmplate azi au cumva darul să limpezească apele. Odată ce e pe cont propriu, fiecărei părţi îi e permis orice în bătălia electorală pentru prezidenţiale.

Preşedintele pare să fi punctat din nou: parlamentarii vor fi nevoiţi să-i accepte măcar a doua propunere de guvern, pentru că altfel Băsescu va fi obligat de Constituţie să facă anticipate - evident, în cazul în care e reales, dar mai crede cineva altceva ?! Cînd va cîştiga al doilea mandat, preşedintele va avea un guvern deja format de mînuţa lui. E drept, şi un Parlament ostil - dar e ceva nou ?...

Aburul pare să se ridice de pe cele nouă luni de parteneriat contra naturii şi să dezvăluie şi celor care mai aveau dubii adevărata natură a acestuia: două partide care, procentual, nu puteau forma singure un guvern, au mimat o colaborare pentru a se putea ţine sub ochi reciproc şi a se şicana ori de cîte ori e nevoie, în aşteptarea alegerilor prezidenţiale. Şi pentru a-şi planta oameni şi a-şi deschide căi de acces la resurse, pentru mai tîrziu. Dacă între aceste jocuri
s-a strecurat cumva şi intenţia de a găsi unele măsuri anti-criză, atunci rezultatul arată şi o mare doză de incompetenţă, pe lîngă cea de cinism.

Ce ne rămîne după nouă luni ? Perspectiva următoarelor nouă luni în care ar trebui să plouă cu cele mai nepopulare măsuri - restante din cauza anului electoral - de restructurare a aparatului de stat şi reducerii cheltuielilor publice. Şi, poate, perspectiva de a-l vedea tot mai des pe Stolojan...

mai mult

Profesorii, revendicările şi interesul

Isterie generală, declaraţii inflamate despre sumele (mai mici ca anul trecut) plătite profesorilor care se ocupă de bacalaureat. Şi totuşi... Din 10-12 lideri de sindicat din învatamintul preuniversitar pe care am incercat sa-i aduc la emisiunea de la Realitatea FM, doi se duceau la Realitatea TV. Iar restul... ei bine, restul erau plecaţi sau erau pe cale să plece din Bucureşti. "E vineri, nu ?!"

Revendicările ca revendicările, nemulţumirile ca nemulţumirile, dar cînd e vorba de timp liber, se cere niţică odihnă... Dăm din gură, dar pînă în week-end. Pe urmă, dacă se poate, comentaţi voi, jurnaliştii, că noi v-am lăsat temele fixate...

And here is the rest of it. mai mult

Tunurile pe ministru

Invitatul meu de azi în "Casa Presei" de la Realitatea FM, Theodor Stolojan, despre indignarea ministrului culturii faţă de numirile de directori impuse de Vanghelie:
"Poate să plîngă cît doreşte dl. Paleologu, a acceptat să fie ministru într-un guvern cu un mecanism politic de luare a deciziilor... Cînd crede că nu mai poate şi conştiinţa lui îi spune că nu e în regulă, poate face pasul înapoi şi sînt sigur că în PD-L sînt foarte mulţi care doresc să devină ministru al culturii".

Cum ar fi Raluca Turcan... de exemplu ?... Just thinking...

Lăsînd asta la o parte, cu numai o zi înainte un alt coleg de partid al d-lui Paleologu, Cristian Boureanu, se declara plictisit de lamentările ministrului şi îi recomanda să-şi încordeze muşchii şi să fie el cel care îi ţine sub papuc pe numiţii PSD-ului, şi nu invers.

Dincolo de fermitatea cu care e trimis la plimbare de colegi, constat că pentru dl. Paleologu abia acum a sosit momentul să înghită faimoasele broaşte rîioase. Poftă bună !

mai mult

Macovei se-ntoarce

Abia a reapărut în spaţiul public, în calitate de candidat PD-L la europarlamentare, şi deja şi-a (re)pus jumătate din clasa politică în cap. A declarat în interviul din "Evenimentul Zilei" că e normal ca, atunci cînd dai bani (e vorba de fondurile UE), să te asiguri că sînt folosiţi corect şi că nu încap pe mîinile cui nu trebuie.

Geoană sare în sus de doi metri şi spune că astea-s declaraţii anti-româneşti. Abordarea nu e lipsită de interes: sînt convins că o mare parte din electorat, inclusiv al PD-L, ar prefera să nu facem tapaj legat de încetineala reformelor noastre, din indiferent ce domeniu, pe foamea asta de bani. Cu alte cuvinte, om avea noi problemele noastre, dar dacă e ca asta să ne coste bani, cînd avem atîta nevoie de ei, mai bine facem ciocul mic şi ne vedem întîi cu fondurile... Inutil să explici, cînd lumea e cu nervii întinşi la maximum, că UE nu e copil mic şi că deciziile nu se iau (numai) după ce răzbate dinspre Bucureşti în materie de declaraţii pe tema reformelor. Potenţialul exploziv al temei a fost sesizat inclusiv de PD-L, care a răspuns pe nenumărate voci (Buda, Anastase, Stolojan etc.) atacurilor lui Geoană, ca să nu mai punem la socoteală reacţiile meticuloase şi repetate ale Administraţiei Prezidenţiale şi ale lui Băsescu personal.

În condiţii normale, Geoană merita o simplă smetie, ca atîtea altele, şi cu asta basta. Insistenţa taberei adverse mă duce cu gîndul la o grabă panicată în a demonta acuzaţiile PSD de teamă ca ele să nu înceapă să roadă încet şi sigur inclusiv din capitalul de încredere al PD-L. Nu puţini vor fi cei care vor gîndi: "uite-o şi pe Macovei, abia a revenit în spaţiul public românesc şi reia aceleaşi teme - lupta
anti-corupţie, sancţiunile UE şi deficienţele din justiţie...". Intenţiile pot fi onorabile, efectele par însă periculoase.

În discuţia pe care am avut-o azi la "Casa Presei", de la Realitatea FM, Monica Macovei spune că a discutat cu colegii de la PD-L despre posibilele sancţiuni ale UE, dar nu crede ca asta să aibă vreo legătură cu mesajul pe care Băsescu intenţiona să-l trimită Parlamentului, în legătură cu întîrzierile codurilor. Şi totuşi, coincidenţa dintre reactivarea discuţiilor despre sancţiuni şi revenirea d-nei Macovei în ţară pentru campania electorală e o temă bună de folosit în atacurile PSD la adresa competitorilor. Jucată bine, poate stîrni ceva antipatie, pe fondul spaimei că rămînem fără bani din cauza asta. De aceea, tare mi-e că n-o vom auzi pe Monica Macovei discutînd în următoarea perioadă decît despre comisiile Parlamentului European, familii politice şi procesul de co-decizie... Potenţialul de a stîrni un nou război în coaliţie a fost testat cu succes - dar totul va rămîne probabil la nivel de exerciţiu...
mai mult

Doi şi'un sfert. Unde sfertul e Boc.

Este inadmisibil ca de la înălţimea (funcţiei, să fie clar!) ta de premier să răspunzi la întrebarea despre cazul DGIPI aşa: "Nu mă ocup de treburile de la DGIPI, sau cum s-o fi numind... este treaba celor care îşi fac datoria în numele statului, instituţiile statului trebuie să-şi facă datoria indiferent despre cine-ar fi vorba; nu fac niciun fel de declaraţii pe această temă, pentru că nu ştiu despre ce este vorba".

Doi este cifra care desemnează gafele lui Boc reunite într-o singură frază ! Ministerul de interne este, evident, parte din guvern. Instituţia aia a statului în fruntea căreia se află - e drept, nu din vina lui - Emil Boc. Chiar să fi uitat numele unei direcţii atît de importante dintr-un minister atît de important, scandalul nesfîrşit din jurul ei te obliga oricum la ceva ţinere de minte ! Iar să nu ştii ce se întîmplă în ministerul foarte important din guvernul tău, condus de altfel de vice-premier, mîna ta dreaptă, este şi mai grav decît să nu-ţi aminteşti numele direcţiei cu pricina. Iar ideea că problema e în curtea PSD-ului, pentru că e ministerul lor, iar eu n-am şi nu vreau să am nimic de-a face cu subiectul, e sfertul care mai lipsea din tabloul unei crize în raport cu care Boc dovedeşte din nou că e... mic.

mai mult

Un bulgăre numai bun de rostogolit...

O idee interesantă începe să prindă contur: ce-ar fi ca alegerile prezidenţiale să fie devansate şi ţinute simultan cu cele europarlamentare, în vară ? (invers nu se poate, din motive de cerinţe ale Parlamentului European). Ideea e detaliată aici şi pare să se suţină.

Cui prodest ? Lui Traian Băsescu, s-ar putea argumenta la prima vedere. El ar avea interesul să nu i se erodeze cota de popularitate direct proporţional cu amploarea pe care o va lua criza economică, însoţită de nepopularele măsuri ce vor fi luate. Personal, nu cred nici o clipă că percepţia publică se va schimba radical în ce-l priveşte pe Băsescu, sub imperiul crizei. Unu: criza nu va fi atît de gravă pînă atunci încît simpla asociere a guvernanţilor (în special premierul Boc) cu preşedintele să-i tragă acestuia din urmă preşul de sub picioare (de altfel, sînt convins că Băsescu are şi perspicacitatea şi metoda de a se disocia instant, la momentul oportun, de eventuala lipsă de performanţă a guvernului). Doi: Băsescu are nevoie de criză ca de un adversar cu care să se bată, pentru că - încă - nici unul din ceilalţi doi posibili oponenţi, Geoană şi Antonescu, nu îi fac faţă acum, în opinia mea.

De altfel, legat de acest subiect, cred că Antonescu poate capitaliza mai mult în candidatura sa dacă se distanţează uşor, paradoxal, chiar de PNL-ul căruia i-a devenit şef. Partidul nu pare să aibă nici o strategie coerentă de opoziţie, şi nici nu cred că vrea, aşa că poate foarte bine să trimită la bătaie persoana. Antonescu versus Băsescu, ca pe vremuri Constantinescu versus Iliescu. Pentru această mobilizare a electoratului pasiv e însă nevoie de un interval care trece oricum de momentul noiembrie al alegerilor prezidenţiale la termen.

Revenind la subiectul suprapunerii de alegeri, PD-L a dat deja semnalul deschiderii. Invitat în emisiunea pe care o fac la Realitatea FM, Radu Berceanu a sugerat că e o temă de discuţie mai întîi cu partenerii de coaliţie şi pe urmă şi cu restul spectrului politic. E însă mult prea facil să credem că numai PD-L şi şeful său informal au de profitat din această propunere care scoate capul în spaţiul public. Nu asuspectez pe nedrept clasa politică de preocupare pentru binele populaţiei, care să nu mai sufere de pe urma amînării măsurilor necesare cît timp ei, politicienii, au de tranşat chestiunea şefiei statului. Spun doar că ar mai fi şi alţii care vor să ştie cum stau şi ce pot negocia în viitor, în funcţie de rezultatul alegerilor prezindenţiale. Şi cu cît mai repede, cu atît mai bine, asta-i tot.

mai mult

Un PSD şi două guvernări

Premierul Boc vorbeşte în general bine. E cursiv, chiar dacă are "talentul" avocăţesc de a ajunge, din cîteva salturi meşteşugite, la aceeaşi temă, cea dorită de el. Şi discursul de luni din Parlament a fost articulat. Problema a fost însă una de mesaj. Boc a insistat pe ce n-a făcut guvernarea Tăriceanu. A lăsat ironia şi dorinţa de a da cu orice preţ replica să-i mîne discursul înspre luatul la mişto al cabinetului precedent. După care s-a lansat în expunerea unei serii de aşa-zise măsuri anti-criză, printre care construcţia de autostrăzi, menţinerea cotei unice de impozitare sau absorbţia de fonduri europene. Un discurs în linii mari ratat, nu pentru că al opoziţiei liberale ar fi fost mai bun sau pentru că Boc s-a bîlbîit ori n-a stăpînit cifrele.

Problema de mesaj a lui Boc vine de la partenerii de guvernare. Mai mult, din interiorul guvernului pe care, teoretic, îl conduce. Şi mai exact, de la mîna sa dreaptă pe bază de algoritm, vice-premierul Nica. Prefaţînd discursul şefului său în Parlament, Dan Nica anunţa ferm, ieri dimineaţă, că planul anti-criză ce urma să fie prezentat de Boc conţine "patru sau cinci măsuri principale (...) cu un caracter de noutate pe care îl introduc în economie, cum ar fi reducerea taxelor fiscale şi parafiscale, prefinanţări în economie care să vină în sprijinul firmelor, scutirea de impozit pe profitul reinvestit". Scurt, la obiect, în întîmpinarea unor aşteptări ale mediului de afaceri, publicului, presei. Boc i-a lăsat însă pe toţi cu buza umflată, rezumîndu-se la discursul politicianist, eminamente critic la adresa adversarilor politici.

Jumătatea pesedistă a guvernării are o abordare de PR mai bună. Nica a simţit mai bine ce se aşteaptă de la conceptul de plan anti-criză şi a livrat mesajul. Că partidul lui ar fi fost sau nu capabil să livreze şi planul propriu-zis, e altă discuţie. Boc a fost pus în offside. PSD a marcat un punct la imagine - imaginea de partid care ştie ce trebuie discutat.

Marţi seară, liderii PSD s-au întîlnit cu sindicatele, în vreme ce Boc şi Băsescu se întîlneau cu FMI. Mutarea a născut o întrebare firească: de ce întîlneşte un partid din coaliţie cu partenerii sociali, în locul guvernului în ansamblu ? Partidul aceluiaşi Nica îşi confecţionează nu doar imagine, ci şi o umbrelă pentru vreme rea: a anunţat încă de la început că nu-i prea place ideea unui împrumut care să anuleze măsurile de protecţie socială - şi are grijă să le spună asta direct şi sindicaliştilor. N-o să iasă alături de ei la protestele de stradă, dar mulţi probabil că îi vor vedea, cu ochii minţii, pe Nica şi Geoană mărşăluind alături de ei.

Pentru PSD e probabil doar un exerciţiu. Îşi face mîna la "zgîlţîit barca". Reuşeşte s-o facă folosindu-se de teme serioase - împrumutul FMI, protecţia socială, măsurile anti-criză. Ceea ce se poate dovedi un capital de încredere util atunci cînd va avea şi motive ceva mai meschine şi mai obscure să facă zile fripte partenerilor de coaliţie.

mai mult