Cu forţe proaspete

A fost un an în care, probabil mai mult ca oricînd în ultima perioadă, am încercat să ne descurcăm. Să ciulim urechile la ce ne-ar putea afecta. A fost un an plin de frămîntări politice, dar a cărui lecţie merită însuşită. Ne va ajuta să privim altfel la 2010, nu izolîndu-ne în problemele noastre, ci încercînd să modelăm lucrurile astfel încît să obţinem cît mai mult din ce e potrivit pentru noi.

În perioada asta ne gîndim la bine, ne dorim unii altora bine. O facem poate mai des decît atît, dar acum e momentul exprimării. În plus, facem tradiţionalul bilanţ şi ne fixăm tradiţionalele obiective. E momentul nostru de pace cu noi înşine. De tras aer în piept. De reîncărcat bateriile. De adunat gîndurile bune şi forţele proaspete.

Să aveţi un An Nou cît mai bun !


mai mult

Lecţia anului

Avem ceva de învăţat din 2009, mă gîndesc. Tot iureşul ăsta politic a fost o bună şcoală de democraţie aplicată pe funcţionarea instituţiilor statului: Constituţie, buget, negocieri, Parlament, comisii speciale, negocieri, coaliţie, majoritate obţinută vot cu vot, prerogative prezidenţiale, referendum, alegeri, renumărare, mîrşăvii de campanie, tipuri de discurs electoral.

Avem de unde selecta, avem ce aduna, avem la ce medita. Avem ce folosi în interesul nostru.




mai mult

Candidaţi care n-au existat

În primul rînd, liderii PD-L n-au vrut cu nici un chip să spună la cine se gîndiseră ei pentru fotoliul de premier. Chiar dacă îşi justifică refuzul prin faptul că preşedintele a decis deja în favoarea unui tehnocrat, electoratului lor îi va fi probabil greu să înţeleagă de ce atîta mister. Tăcerea nu face decît să adîncească impresia că soluţia Lucian Croitoru era şi ideea lor. Asta în cazul în care au avut vreo idee. Personal, cred că n-au avut nici o propunere, pentru că n-au avut un cuvînt de spus de la bun început. Mai ales după eşecul din Parlament de la moţiune. La fel cum n-au făcut nici un efort să prevină situaţia penibilă în care Băsescu a anunţat el, în locul PD-L, faptul că democrat-liberalii au renunţat la numele lui Boc. Ca de obicei, nu cred că acest aer de obedienţă dusă la extrem le pune vreo problemă...

În al doilea rînd, PSD n-a avut - şi nici n-a explicat de ce nu are - vreo propunere de prim-ministru. Au îmbrăţişat din prima ideea PNL cu Johannis şi nici măcar nu s-a obosit să menţioneze că ar fi avut şi ei cîteva nume la sertar, dar la care renunţă pentru că ar fi prea încîntaţi de primarul Sibiului. Doar defilarea lui Florin Georgescu prin biroul lui Mircea Geoană, în toiul negocierilor, a avut probabil scopul să arate că şi social-democraţii au resurse valabile. PSD se va fi gîndit că merită să împartă beneficiile de imagine ale nominalizării lui Johannis. Sau, cel mai probabil, că nu merită să-şi sacrifice nici un om pentru un guvern de două luni...

mai mult

Despre o zi şi nouă luni

Toată lumea a mutat. PD-L a vrut să scape de un partener care putea aduna capital criticînd guvernul, deşi făcea parte din el. PSD are acum libertatea să critice şi mai aprig, ba chiar să se dezică de nereuşitele guvernării, ieşind în stradă alături de sindicate. Poate că pasul în afară a fost făcut cu un oarecare regret, dar cele întîmplate azi au cumva darul să limpezească apele. Odată ce e pe cont propriu, fiecărei părţi îi e permis orice în bătălia electorală pentru prezidenţiale.

Preşedintele pare să fi punctat din nou: parlamentarii vor fi nevoiţi să-i accepte măcar a doua propunere de guvern, pentru că altfel Băsescu va fi obligat de Constituţie să facă anticipate - evident, în cazul în care e reales, dar mai crede cineva altceva ?! Cînd va cîştiga al doilea mandat, preşedintele va avea un guvern deja format de mînuţa lui. E drept, şi un Parlament ostil - dar e ceva nou ?...

Aburul pare să se ridice de pe cele nouă luni de parteneriat contra naturii şi să dezvăluie şi celor care mai aveau dubii adevărata natură a acestuia: două partide care, procentual, nu puteau forma singure un guvern, au mimat o colaborare pentru a se putea ţine sub ochi reciproc şi a se şicana ori de cîte ori e nevoie, în aşteptarea alegerilor prezidenţiale. Şi pentru a-şi planta oameni şi a-şi deschide căi de acces la resurse, pentru mai tîrziu. Dacă între aceste jocuri
s-a strecurat cumva şi intenţia de a găsi unele măsuri anti-criză, atunci rezultatul arată şi o mare doză de incompetenţă, pe lîngă cea de cinism.

Ce ne rămîne după nouă luni ? Perspectiva următoarelor nouă luni în care ar trebui să plouă cu cele mai nepopulare măsuri - restante din cauza anului electoral - de restructurare a aparatului de stat şi reducerii cheltuielilor publice. Şi, poate, perspectiva de a-l vedea tot mai des pe Stolojan...

mai mult

Profesorii, revendicările şi interesul

Isterie generală, declaraţii inflamate despre sumele (mai mici ca anul trecut) plătite profesorilor care se ocupă de bacalaureat. Şi totuşi... Din 10-12 lideri de sindicat din învatamintul preuniversitar pe care am incercat sa-i aduc la emisiunea de la Realitatea FM, doi se duceau la Realitatea TV. Iar restul... ei bine, restul erau plecaţi sau erau pe cale să plece din Bucureşti. "E vineri, nu ?!"

Revendicările ca revendicările, nemulţumirile ca nemulţumirile, dar cînd e vorba de timp liber, se cere niţică odihnă... Dăm din gură, dar pînă în week-end. Pe urmă, dacă se poate, comentaţi voi, jurnaliştii, că noi v-am lăsat temele fixate...

And here is the rest of it. mai mult

Tunurile pe ministru

Invitatul meu de azi în "Casa Presei" de la Realitatea FM, Theodor Stolojan, despre indignarea ministrului culturii faţă de numirile de directori impuse de Vanghelie:
"Poate să plîngă cît doreşte dl. Paleologu, a acceptat să fie ministru într-un guvern cu un mecanism politic de luare a deciziilor... Cînd crede că nu mai poate şi conştiinţa lui îi spune că nu e în regulă, poate face pasul înapoi şi sînt sigur că în PD-L sînt foarte mulţi care doresc să devină ministru al culturii".

Cum ar fi Raluca Turcan... de exemplu ?... Just thinking...

Lăsînd asta la o parte, cu numai o zi înainte un alt coleg de partid al d-lui Paleologu, Cristian Boureanu, se declara plictisit de lamentările ministrului şi îi recomanda să-şi încordeze muşchii şi să fie el cel care îi ţine sub papuc pe numiţii PSD-ului, şi nu invers.

Dincolo de fermitatea cu care e trimis la plimbare de colegi, constat că pentru dl. Paleologu abia acum a sosit momentul să înghită faimoasele broaşte rîioase. Poftă bună !

mai mult

Macovei se-ntoarce

Abia a reapărut în spaţiul public, în calitate de candidat PD-L la europarlamentare, şi deja şi-a (re)pus jumătate din clasa politică în cap. A declarat în interviul din "Evenimentul Zilei" că e normal ca, atunci cînd dai bani (e vorba de fondurile UE), să te asiguri că sînt folosiţi corect şi că nu încap pe mîinile cui nu trebuie.

Geoană sare în sus de doi metri şi spune că astea-s declaraţii anti-româneşti. Abordarea nu e lipsită de interes: sînt convins că o mare parte din electorat, inclusiv al PD-L, ar prefera să nu facem tapaj legat de încetineala reformelor noastre, din indiferent ce domeniu, pe foamea asta de bani. Cu alte cuvinte, om avea noi problemele noastre, dar dacă e ca asta să ne coste bani, cînd avem atîta nevoie de ei, mai bine facem ciocul mic şi ne vedem întîi cu fondurile... Inutil să explici, cînd lumea e cu nervii întinşi la maximum, că UE nu e copil mic şi că deciziile nu se iau (numai) după ce răzbate dinspre Bucureşti în materie de declaraţii pe tema reformelor. Potenţialul exploziv al temei a fost sesizat inclusiv de PD-L, care a răspuns pe nenumărate voci (Buda, Anastase, Stolojan etc.) atacurilor lui Geoană, ca să nu mai punem la socoteală reacţiile meticuloase şi repetate ale Administraţiei Prezidenţiale şi ale lui Băsescu personal.

În condiţii normale, Geoană merita o simplă smetie, ca atîtea altele, şi cu asta basta. Insistenţa taberei adverse mă duce cu gîndul la o grabă panicată în a demonta acuzaţiile PSD de teamă ca ele să nu înceapă să roadă încet şi sigur inclusiv din capitalul de încredere al PD-L. Nu puţini vor fi cei care vor gîndi: "uite-o şi pe Macovei, abia a revenit în spaţiul public românesc şi reia aceleaşi teme - lupta
anti-corupţie, sancţiunile UE şi deficienţele din justiţie...". Intenţiile pot fi onorabile, efectele par însă periculoase.

În discuţia pe care am avut-o azi la "Casa Presei", de la Realitatea FM, Monica Macovei spune că a discutat cu colegii de la PD-L despre posibilele sancţiuni ale UE, dar nu crede ca asta să aibă vreo legătură cu mesajul pe care Băsescu intenţiona să-l trimită Parlamentului, în legătură cu întîrzierile codurilor. Şi totuşi, coincidenţa dintre reactivarea discuţiilor despre sancţiuni şi revenirea d-nei Macovei în ţară pentru campania electorală e o temă bună de folosit în atacurile PSD la adresa competitorilor. Jucată bine, poate stîrni ceva antipatie, pe fondul spaimei că rămînem fără bani din cauza asta. De aceea, tare mi-e că n-o vom auzi pe Monica Macovei discutînd în următoarea perioadă decît despre comisiile Parlamentului European, familii politice şi procesul de co-decizie... Potenţialul de a stîrni un nou război în coaliţie a fost testat cu succes - dar totul va rămîne probabil la nivel de exerciţiu...
mai mult

Doi şi'un sfert. Unde sfertul e Boc.

Este inadmisibil ca de la înălţimea (funcţiei, să fie clar!) ta de premier să răspunzi la întrebarea despre cazul DGIPI aşa: "Nu mă ocup de treburile de la DGIPI, sau cum s-o fi numind... este treaba celor care îşi fac datoria în numele statului, instituţiile statului trebuie să-şi facă datoria indiferent despre cine-ar fi vorba; nu fac niciun fel de declaraţii pe această temă, pentru că nu ştiu despre ce este vorba".

Doi este cifra care desemnează gafele lui Boc reunite într-o singură frază ! Ministerul de interne este, evident, parte din guvern. Instituţia aia a statului în fruntea căreia se află - e drept, nu din vina lui - Emil Boc. Chiar să fi uitat numele unei direcţii atît de importante dintr-un minister atît de important, scandalul nesfîrşit din jurul ei te obliga oricum la ceva ţinere de minte ! Iar să nu ştii ce se întîmplă în ministerul foarte important din guvernul tău, condus de altfel de vice-premier, mîna ta dreaptă, este şi mai grav decît să nu-ţi aminteşti numele direcţiei cu pricina. Iar ideea că problema e în curtea PSD-ului, pentru că e ministerul lor, iar eu n-am şi nu vreau să am nimic de-a face cu subiectul, e sfertul care mai lipsea din tabloul unei crize în raport cu care Boc dovedeşte din nou că e... mic.

mai mult

Un bulgăre numai bun de rostogolit...

O idee interesantă începe să prindă contur: ce-ar fi ca alegerile prezidenţiale să fie devansate şi ţinute simultan cu cele europarlamentare, în vară ? (invers nu se poate, din motive de cerinţe ale Parlamentului European). Ideea e detaliată aici şi pare să se suţină.

Cui prodest ? Lui Traian Băsescu, s-ar putea argumenta la prima vedere. El ar avea interesul să nu i se erodeze cota de popularitate direct proporţional cu amploarea pe care o va lua criza economică, însoţită de nepopularele măsuri ce vor fi luate. Personal, nu cred nici o clipă că percepţia publică se va schimba radical în ce-l priveşte pe Băsescu, sub imperiul crizei. Unu: criza nu va fi atît de gravă pînă atunci încît simpla asociere a guvernanţilor (în special premierul Boc) cu preşedintele să-i tragă acestuia din urmă preşul de sub picioare (de altfel, sînt convins că Băsescu are şi perspicacitatea şi metoda de a se disocia instant, la momentul oportun, de eventuala lipsă de performanţă a guvernului). Doi: Băsescu are nevoie de criză ca de un adversar cu care să se bată, pentru că - încă - nici unul din ceilalţi doi posibili oponenţi, Geoană şi Antonescu, nu îi fac faţă acum, în opinia mea.

De altfel, legat de acest subiect, cred că Antonescu poate capitaliza mai mult în candidatura sa dacă se distanţează uşor, paradoxal, chiar de PNL-ul căruia i-a devenit şef. Partidul nu pare să aibă nici o strategie coerentă de opoziţie, şi nici nu cred că vrea, aşa că poate foarte bine să trimită la bătaie persoana. Antonescu versus Băsescu, ca pe vremuri Constantinescu versus Iliescu. Pentru această mobilizare a electoratului pasiv e însă nevoie de un interval care trece oricum de momentul noiembrie al alegerilor prezidenţiale la termen.

Revenind la subiectul suprapunerii de alegeri, PD-L a dat deja semnalul deschiderii. Invitat în emisiunea pe care o fac la Realitatea FM, Radu Berceanu a sugerat că e o temă de discuţie mai întîi cu partenerii de coaliţie şi pe urmă şi cu restul spectrului politic. E însă mult prea facil să credem că numai PD-L şi şeful său informal au de profitat din această propunere care scoate capul în spaţiul public. Nu asuspectez pe nedrept clasa politică de preocupare pentru binele populaţiei, care să nu mai sufere de pe urma amînării măsurilor necesare cît timp ei, politicienii, au de tranşat chestiunea şefiei statului. Spun doar că ar mai fi şi alţii care vor să ştie cum stau şi ce pot negocia în viitor, în funcţie de rezultatul alegerilor prezindenţiale. Şi cu cît mai repede, cu atît mai bine, asta-i tot.

mai mult

Un PSD şi două guvernări

Premierul Boc vorbeşte în general bine. E cursiv, chiar dacă are "talentul" avocăţesc de a ajunge, din cîteva salturi meşteşugite, la aceeaşi temă, cea dorită de el. Şi discursul de luni din Parlament a fost articulat. Problema a fost însă una de mesaj. Boc a insistat pe ce n-a făcut guvernarea Tăriceanu. A lăsat ironia şi dorinţa de a da cu orice preţ replica să-i mîne discursul înspre luatul la mişto al cabinetului precedent. După care s-a lansat în expunerea unei serii de aşa-zise măsuri anti-criză, printre care construcţia de autostrăzi, menţinerea cotei unice de impozitare sau absorbţia de fonduri europene. Un discurs în linii mari ratat, nu pentru că al opoziţiei liberale ar fi fost mai bun sau pentru că Boc s-a bîlbîit ori n-a stăpînit cifrele.

Problema de mesaj a lui Boc vine de la partenerii de guvernare. Mai mult, din interiorul guvernului pe care, teoretic, îl conduce. Şi mai exact, de la mîna sa dreaptă pe bază de algoritm, vice-premierul Nica. Prefaţînd discursul şefului său în Parlament, Dan Nica anunţa ferm, ieri dimineaţă, că planul anti-criză ce urma să fie prezentat de Boc conţine "patru sau cinci măsuri principale (...) cu un caracter de noutate pe care îl introduc în economie, cum ar fi reducerea taxelor fiscale şi parafiscale, prefinanţări în economie care să vină în sprijinul firmelor, scutirea de impozit pe profitul reinvestit". Scurt, la obiect, în întîmpinarea unor aşteptări ale mediului de afaceri, publicului, presei. Boc i-a lăsat însă pe toţi cu buza umflată, rezumîndu-se la discursul politicianist, eminamente critic la adresa adversarilor politici.

Jumătatea pesedistă a guvernării are o abordare de PR mai bună. Nica a simţit mai bine ce se aşteaptă de la conceptul de plan anti-criză şi a livrat mesajul. Că partidul lui ar fi fost sau nu capabil să livreze şi planul propriu-zis, e altă discuţie. Boc a fost pus în offside. PSD a marcat un punct la imagine - imaginea de partid care ştie ce trebuie discutat.

Marţi seară, liderii PSD s-au întîlnit cu sindicatele, în vreme ce Boc şi Băsescu se întîlneau cu FMI. Mutarea a născut o întrebare firească: de ce întîlneşte un partid din coaliţie cu partenerii sociali, în locul guvernului în ansamblu ? Partidul aceluiaşi Nica îşi confecţionează nu doar imagine, ci şi o umbrelă pentru vreme rea: a anunţat încă de la început că nu-i prea place ideea unui împrumut care să anuleze măsurile de protecţie socială - şi are grijă să le spună asta direct şi sindicaliştilor. N-o să iasă alături de ei la protestele de stradă, dar mulţi probabil că îi vor vedea, cu ochii minţii, pe Nica şi Geoană mărşăluind alături de ei.

Pentru PSD e probabil doar un exerciţiu. Îşi face mîna la "zgîlţîit barca". Reuşeşte s-o facă folosindu-se de teme serioase - împrumutul FMI, protecţia socială, măsurile anti-criză. Ceea ce se poate dovedi un capital de încredere util atunci cînd va avea şi motive ceva mai meschine şi mai obscure să facă zile fripte partenerilor de coaliţie.

mai mult

La vînătoare de vedete

Sînt informaţi, articulaţi şi dezinvolţi. Nu emană aproape deloc acel provincialism caragialesc de care suferă, încă, atît de mulţi dintre colegii lor, aflaţi poate chiar şi la al cincilea mandat. Sînt uninominalii de serviciu, prima promoţie şi emblema unui nou sistem de vot care a produs şi multe anomalii, dar şi nişte corecţii necesare.

Depind de presă pentru a-şi face un (re)nume. Iar presa depinde de ei în demersul de primenire a vocilor chemate să discute despre subiectele zilei. Chiar şi liderii lor, cei mai abili dintre ei, ştiu că depind de imaginea lor pentru propria supravieţuire politică. Nu ştiu cu ce ordine au plecat de acasă şi dacă le încalcă pe traseu, dar vorbesc aproape despre orice, prompt şi, în general, la obiect. Cel mai adesea au părerile lor, asta neînsemnînd neapărat că intră în contradicţie cu şefii sau colegii mai experimentaţi. O schimbare - mică, ce-i drept - de aer, de ton, de discurs.

Dacă ar fi să le caracterizez disponibilitatea, aş face-o prin cuvintele unuia dintre ei, după cîteva secunde de reflecţie: "Da, sunaţi-mă, ştiu ce să spun". De multe ori, asta poate însemna inclusiv "las' că pun o placă bună la orice", dar semnifică, tot mai des, şi "mi-am făcut tema, sînt gata să scot capul în lume şi să vorbesc în cunoştinţă de cauză".

A nu se înţelege că n-avem loc de ei, sînt, dimpotrivă, destul de puţini. Dar deja apar tot mai des la TV, la radio sau în paginile ziarelor. Li se va acorda atenţie şi pentru că vin, pentru prima oară, din colegii bine trasate, dar şi pentru că ne-am plîns pînă acum că ducem lipsă de nume noi. Dacă vor reuşi să facă realmente diferenţa, să aducă plusvaloarea necesară, depinde însă numai de ei.

mai mult

Despre complicităţi şi coincidenţe

Cum era de aşteptat, cîţiva militari din unitatea de la Ciorogîrla au fost arestaţi pentru că au participat la deja celebrul furt de armament. Nu cred că mai are cineva vreun dubiu că ceea ce se petrecea acolo era cu ştiinţa sau sub oblăduirea cadrelor militare, de rang mai mare sau mai mic.

Toate lucrurile aparent incredibile - că militarii nu şi-au făcut rondul cum trebuia, că nimeni nu a numărat zile în şir piesele de armament, că nimeni nu a observat sigiliul rupt şi aşa mai departe - se petreceau de fapt într-o complicitate desăvîrşită. Aşa se explică şi bîlbîielile şi neconcordanţele din declaraţiile de după: cei implicaţi au rămas pur şi simplu cu gura căscată că cineva i-a dat în gît. N-au fost în stare nici măcar să-şi acopere urmele, pentru că nu se aşteptau ca cineva să livreze presei povestea. Pentru că informaţia a fost scursă de cineva, împachetată şi cu fundiţă. Astfel de operaţiuni, desfăşurate sub aprigul consemn militar care funcţionează la fel de bine ca totdeauna, nu ar fi transpirat nici
într-o mie de ani dacă cineva n-ar fi hotărît că e momentul să le livreze pe tavă publicului.

După asasinatul de la casa de schimb din Braşov, Sergei Gorbunov este arestat a doua zi, pe baza unui portret robot care-i semăna atît de bine de parcă era o poză. Ocazie cu care am aflat tot şirul de nereguli care au stat la baza eliberării lui din penitenciar pentru celebrul glaucom, cît de în doru' lelii a fost raportată dispariţia lui şi cum nu l-a căutat nimeni vreme de cîteva luni. Pentru ca, surpriză, odată cu tragedia de la Braşov, să fie reperat în mai puţin de 24 de ore. După modelul Ciorogîrla, povestea corupţilor şi incompetenţilor din procuratură, judecătorie, poliţie, s-a arătat dintr-o dată în toată lumina, cu toate iţele şi braţele ei de caracatiţă. Tot aşa, pentru că cineva a hotărît că e momentul să îndrepte un deget către altcineva.

Pentru presă, pentru public, prea puţin contează cine şi de ce rupe tăcerea, dacă asta expune murdăria de sub covor, de care ar trebui să fim conştienţi cu toţii. Şi e bine că e aşa, dar parcă uneori aş vrea să ştiu de ce trebuie să aflu anumite lucruri doar în anumite momente. Cea mai celebră sursă a tuturor timpurilor, Deep Throat,
s-a dovedit a fi un director adjunct al FBI care, supărat că n-a fost promovat şi deranjat că preşedintele încerca să-şi impună oamenii în funcţii peste garda veche, a susurat gutural tot ce era de susurat în urechea la fel de celebrilor Bob Woodward si Carl Bernstein. Cei doi şi ziarul lor au intrat în manualele de jurnalism, iar Nixon a ieşit de pe scena politică acoperit de ruşine. Secretul sursei a fost păstrat mai bine de 30 de ani. Publicul avea, fără îndoială, dreptul să ştie cu ce matrapazlîcuri se ocupau preşedintele SUA şi oamenii lui. Dar poate că avea dreptul să ştie şi că informaţiile au fost livrate presei nu din eroism sau remuşcare, ci din frustrare, din interes şi din răzbunare şi că, dacă lucrurile s-ar fi aranjat altfel în interiorul FBI, n-ar fi aflat niciodată nimic. Că uneori cei care rup tăcerea o fac din motive la fel de meschine sau ticăloase ca şi cei despre care toarnă. Şi motivele pentru care cineva decide să dea în gît pe altcineva sînt o ştire în sine.

Deocamdată, în cazul Ciorogîrla au fost arestaţi cîţiva caporali şi sergenţi. Carnea de tun. Dacă se va ajunge şi la capii operaţiunii sau a fost doar un avertisment pentru marii orchestratori ai acesteia, rămîne de văzut.

mai mult

Proiect nou la Realitatea FM

De luni, 2 februarie, cine are chef să mă şi asculte din nou, nu doar să mă citească, o poate face la Realitatea FM, de luni pînă vineri, de la ora 16.

"Casa Presei" va fi un talk-show care se concentrează pe subiectul zilei şi singura emisiune cu invitaţi în studio: politicieni, sindicalişti, membri ai societăţii civile, jurnalişti – pe scurt, toate personajele grele ale zilei care au un cuvînt de spus. Formatul este acelaşi cu al "Turnului de control" pe care l-am făcut ani buni la Radio Total şi, tot ca şi vechea emisiune la vremea ei, este singura de acest gen de la un radio privat.

Am acceptat fără să stau prea mult pe gînduri invitaţia lui Robert Turcescu - care conduce postul - din cîteva motive simple:

• Mă asociez oricărui proiect radiofonic de conţinut şi tuturor celor care mai cred că în FM se poate face şi altceva decît prezentare de piese muzicale, farse la telefon sau revista presei de scandal;
• Susţin ideea unui radio de ştiri şi a unui program de dezbatere a subiectelor zilei destinat mai ales celor în mişcare sau la serviciu, care depind de această sursă de informare;
• Dincolo de management, consultanţă sau orice altceva rămîn în primul rînd jurnalist (iar formula de colaborare de la Realitatea FM îmi lasă destul timp şi pentru restul proiectelor media);
• Nu în ultimul rînd, contactul zilnic cu newsmakerii îmi asigură o bază de documentare şi mai bună pentru articolele de opinie de pe blog.

Principalele oraşe în care se aude Realitatea sînt Bucureşti – 90.2 FM, Cluj – 92.8 FM, Sibiu – 90.4 FM, Mangalia – 98.9 FM, Sulina – 107 FM.

Vă aştept în "Casa Presei", zilnic de la 16 la 17, la Realitatea FM.

mai mult

Shorter is better

Doar în anumite situaţii, fireşte... cum ar fi cea de faţă: cui i se pare prea complicată introducerea întregii formule impuse de Blogger - http://tudormusat.blogspot.com - îi recomand varianta mai comodă, bazată pe simpla redirecţionare, a tastării www.tudormusat.ro în browser. Ajungeţi tot aici. Pînă la mutarea completă pe domeniul personal. Frecventaţi cu încredere !

mai mult

Guvernoiul

Termenul îi aparţine lui Cristian Tudor Popescu, care sublinia prin el, marţi seara, într-o discuţie la Realitatea TV, puterea aparentă a acestui executiv: îndelung pritocit, bucurîndu-se de o majoritate fără precedent în Parlament şi lăudîndu-se încă de la învestire cu viitoare măsuri care să-i aducă renumele de cel mai bun executiv
post-revoluţionar. Un guvern umflat în pene.

În realitate, el nu e decît un fel de glumă, întrucît pare să ducă lipsă încă de la naştere de principala resursă, de obicei cea care se erodează în timp: credibilitatea. De o lună, guvernul n-a făcut decît fie să ia măsuri contradictorii (unele anulate de instanţe), fie să nu ia măsuri deloc. Nu a reuşit să explice populaţiei cum are de gînd să traverseze criza. Iar cele două partide componente ale coaliţiei sînt incapabile să recunoască public că promisiunile electorale nu pot fi onorate. (Mă întreb de ce, că doar toţi aberează copios odată la patru ani, iar electoratul tot milos e...). Criza a făcut ca presiunea pentru un răspuns legat de promisiuni să fie mai mare ca în alte dăţi. Lumea vrea să ştie dacă-i laie sau bălaie, iar guvernul se încăpăţînează să tacă sau să se învîrtă în jurul cozii cu declaraţii pe lîngă subiect.

Pe acest fundal deloc roz, preşedintele Băsescu iese la scenă deschisă, cu mai multă insistenţă ca de obicei: face declaraţii şi participă la întîlniri – cu guvernul, cu coaliţia, cu sindicatele, cu patronatele - care atrag tuturor atenţia că se comportă mai degrabă ca un premier. Un gest neîntîmplător, bineînţeles.

Nu cred în teoria după care Băsescu se pregăteşte, încet-încet, să devină prim-ministru în loc de preşedinte, ceea ce ar explica declaraţia lui despre o posibilă renunţare la candidatură. Băsescu se pregăteşte cel mult să devină, cu acte-n regulă, şi preşedinte şi
prim-ministru de facto, din ce în ce mai la lumină odată cu un nou mandat. Probabil că ăsta e un bun început.

O trecere în revistă a editorialelor de prin presă relevă cîteva motivaţii posibile:
- Băsescu îşi creează singur un adversar cu care să se bată, iar criza pare a fi unul pe măsură, în lipsa unor contracandidaţi puternici în viitoarea campanie;
- Băsescu e singurul personaj credibil care poate anunţa populaţiei măsurile de sacrificiu necesare;
- Preşedintele ne pregăteşte de pe-acum pentru un eşec al actualei guvernări;
- Băsescu lansează teme de discuţie pentru că el este cel care negociază problemele coaliţiei cu Mircea Geoană.

Toată lumea e de acord că Boc lipseşte aproape cu desăvîrşire din orice combinaţie sau decizie. Ceea ce ne întoarce la ideea că acest guvernoi – îndelung pritocit, lustruit şi negociat – este de fapt un simplu balonaş de săpun, dependent de fiecare curent stîrnit de uşile trîntite de marii jucători politici. Că Boc e perfect pentru acest rol de executant comod e altă discuţie. În capul lui se sparg deja nemulţumirile celor care constată că acest cabinet lăudăros nu e în stare să furnizeze nişte decizii stabile sau măcar să dea nişte răspunsuri oneste despre impactul crizei economice. Acest guvern contează foarte puţin, iar asta începe să se vadă tot mai mult.

În interviul de la TVR, preşedintele a spus că, în funcţie de anumiţi factori, analizează şi posibilitatea de a nu mai candida încă o dată: "Nu te poţi duce să mai candidezi dupa eşecul unei coaliţii pe care ai stimulat-o să existe. (...) Dacă politica economică a Guvernului va fi un eşec, cu ce credibilitate te poţi duce in fata electoratului?" După mine, nu există decît o singură continuare, nerostită, a declaraţiei preşedintelui: "Ca atare, dacă va fi nevoie, această coaliţie şi acest guvern vor înceta cît de curînd să existe".

mai mult

Isterie necesară

Am auzit deja cîteva voci de analişti care susţin că "incidentul" (eu
i-aş spune tragedia) de la Slatina a declanşat o prigoană nemeritată a breslei medicilor. Că ancheta Ministerului Sănătăţii, începută vineri seara şi extinsă săptămîna asta asupra activităţii întregii unităţi, a fost pripită, e nedreaptă şi va declanşa isteria publicului.

Ţin să-i anunţ pe distinşii domni că publicul e isterizat demult, de mult prea demult. Doar că cel mai adesea nu are curajul sau pîrghiile pentru a-şi face şi publice nemulţumirile ajunse în stadiul de isterie. Sau dacă nemulţumirile/isteria ajung publice, prea rar ele ajung şi să schimbe ceva în actul medical, spre binele tuturor. Da, e adevărat că o anchetă începută în toiul nopţii de un ministru care s-a deplasat special pentru acest caz are aerul unei acţiuni de PR, numai că acest gen de acţiuni-fulger e procedura normală, cu care ar trebui să ne obişnuim. Nu cu plimbatul unui caz pînă ce pacientul se plictiseşte şi îşi retrage plîngerea sau pînă ce maşinăria de cumetrii şi afinităţi de breaslă se pune în mişcare atît de bine încît să-i facă scăpaţi basma curată pe cei vinovaţi. E foarte probabil că nu doar ziariştii au fost fericiţi să stea pînă la 3 dimineaţa ca să transmită în direct vestea demiterilor de la Slatina, ci şi toţi cei, prea destui, care care au avut de înfruntat mizeriile sistemului medical, prea destule.

Psihoza e bună, isteria e necesară. Anchetele şi deciziile ferme, fie ele şi sub presiunea presei (de parcă presa ar presa împotriva interesului public, nu pentru el) sînt, după mine, măsura aşteptată. Iureşul care ia pe sus, fie şi din interese de imagine, vinovaţii (bineînţeles, cu condiţia să li se fi stabilit fără dubii vinovăţia) ar trebui să fie norma, nu excepţia. Puţin îmi pasă că Bazac cîştigă imagine din astfel de acţiuni, dacă ele sînt îndreptăţite, pentru că orice ministru ar fi cîştigat oricum puncte dacă domeniul lui mergea fără cusur. Pacienţii au năvălit la spitalul din Slatina pentru a-şi spune păsul, pentru că se pare că doar cu ocazia unor tragedii ca cea de vineri oamenii prind curaj să reclame abuzurile şi actele medicale neconforme. Gestul lor a alimentat neliniştile medicilor şi compătimitorilor de serviciu - au fost folosite formule ca "stress", "presiuni" sau "demisii în lanţ". Cred că cei care îşi fac treaba fără reproş nu au motive să-şi facă griji, la fel cum cred că e momentul ca această solidaritate de breaslă, mai potrivită în alte ocazii, să înceteze cînd e vorba de pierderea de vieţi omeneşti sau de mutilări permanente. Fizice sau psihice. Medicii vor fi întotdeauna mai mult decît nişte prestatori de servicii ca oricare alţii şi nimeni nu le va lua asta. Dar nici ei n-ar trebui să uite că această prestare impecabilă de servicii le dă dreptul la o leafă şi la respectul celorlalţi.

Aş lăsa isteria asta, atîta cîtă e, să dea la iveală problemele grave ale sistemului, nu că nu le-am şti deja. Şi să determine, măcar de data asta, niscai schimbări în bine.

mai mult

Casa albă... şi goală

Nu numai presa din România caută cu lumînarea poveştile de "tranziţie": cum se rătăcesc noii parlamentari pe culoarele Casei Poporului, dacă au zîmbit sau nu cînd li s-a făcut fotografia pentru legitimaţie, cine ce plantă şi-a adus în biroul ministerial şi tot aşa. Time relatează despre bîlbele din prima zi de lucru ale funcţionarilor din administraţia Obama. În afară de faptul că a depus din nou jurămîntul pentru că la ceremonie s-a încurcat, Obama s-a speriat cînd presa şi consilierii s-au ridicat în picioare la intrarea lui într-o sală de conferinţe, protocol cu care nu s-a obişnuit încă. În aceeaşi seară, a rătăcit pe culoare spre noua reşedinţă privată, pînă l-a îndrumat cineva. Cam din acest punct încep să mă mir: oamenii ăia nu te-ajută dacă nu le-o ceri explicit ??

Cea mai tare chestie mi se pare însă cum noii funcţionari de la Casa Albă şi-au petrecut prima zi fără să se poată loga pe computere, fără blackberry şi fără adrese de e-mail. Ca şi cum nu se ştia de prin noiembrie că se va schimba echipa ! Potrivit Time, biroul de presă
s-a căznit vreo două ore pînă să reuşească să trimită un e-mail reporterilor acreditaţi. Toate astea sună de parcă Bush şi-ar fi luat cu el toţi oamenii, inclusiv pe cei de la IT sau de la magazia cu rechizite.

Sper ca măcar valiza cu codurile nucleare să fie unde trebuie !
mai mult

O seară la televizor

Daca-l mai văd pe Prigoană invitat la TV - vomit ! Am înţeles că apariţiile lui la orice oră pe orice post erau menite să-i asigure suficientă vizibilitate în vederea viitoarei candidaturi, dar gata, alegerile au trecut, omul e acum deputat şi pe deasupra mai face parte şi dintr-un partid la guvernare. Succes pe toată linia, aşa că e momentul unei pauze, mă gîndesc. Indiferent cîte invitaţii fac (iresponsabil) cei de la Realitatea, Prigoană ar trebui să ştie că dacă apari des nu înseamnă că vei şi deveni/rămîne popular. Şi, mai ales, că nu mai are scuza de a fi "vocea poporului", acum e vocea oficială a puterii!

Pe Antena 1, Mîndruţă traduce din doi în paişpe discursul de inaugurare al lui Obama. Aproape lăcrimînd, se scuză: "sînt atît de emoţionat că nu-mi găsesc cuvintele"... WTF ? Ştiam că Obama a fost ales preşedintele SUA, nu Mîndruţă !

Înapoi la Realitatea, o altă figură care invadează ecranul aproape zilnic este Victor Ciorbea. Redescoperit după alegeri, ca o comoară, alături de Radu Vasile sau Petre Roman, foşti premieri şi ei. De acord că e bine să întrebi despre culisele unui act de guvernare pe cei care l-au exercitat nemijlocit, dar în 8 ani pe respectivii nu i-a întrebat nimeni de sănătate. Probabil că guvernul Boc pare mai neajutorat, aşa că fiecare pas pe care-l face trebuie atent verificat; Năstase şi Tăriceanu se pare că se bucurau de mai multă încredere...

În fine, ce mi se pare cel mai tare e că nu trece nici un jurnal de ştiri fără Vanghelie. Sub motiv că face parte din grupul PSD care n-a dorit guvernarea alături de PD-L, primarul de la 5 e noul guru de la care se aşteaptă analize, decizii şi predicţii. Chiar şi cînd nu e vorba de partidul său. O parte bună ar fi că, în lipsa primarului ocupat cu noua carieră de star TV, poate se ocupă totuşi cineva şi de felia aia de Bucureşti. Dar partea cea mai bună este că, vorbind atît de mult, Vanghelie ar putea ajunge să se apropie întrucîtva de gramatica de bază. Se spune că orice limbă străină se învaţă vorbind, aşa că Vanghelie are ocazia să-şi exerseze şi el româna. Dacă nu cumva o să-ncepem s-o uităm noi.

mai mult

Propunere indecentă

Pe blogul lui, Tăriceanu dă, optimist, startul numărătorii inverse pentru guvernul Boc: "nu poate, nu ştie şi nu are soluţii la problemele economice, ca atare clipele lui sînt numărate". Fostul premier nu e singurul care taie zile din calendar: fie că e vorba de taberele din PSD care aveau alte planuri, fie de acei pedelişti şi electoratul lor care nu şi-au revenit nici acum de pe urma combinaţiei din decembrie, există o sumedenie de mîini care ar da în orice clipă brînci în prăpastie cabinetului şi celor care l-au năşit. Dacă e să mă întrebe pe mine, dorinţa le va fi îndeplinită destul de curînd.

Nu neapărat pentru că guvernul Boc va fi zguduit de crize de genul celor care i-au şubrezit pe Ciorbea, Radu Vasile sau – cu mai puţin succes - pe Tăriceanu. Ci pentru că, mă încăpăţînez să cred, guvernul Boc, aşa pritocit şi îndelung cumpănit cum a dat impresia că ar fi, atunci, în decembrie, nu a fost nici o clipă gîndit să dureze. Îi vedeţi pe Videanu, Pogea, Udrea, Bazac, oameni cu afaceri grele, avînd de gînd să se eternizeze prin birouri oficiale ? Îl vedeţi pe proaspătul ales Prigoană pledînd cu acelaşi patos şi peste două-trei luni pentru eliminarea pensionarilor de pe ştatele de plată sau pentru reducerea salariilor parlamentarilor ? Îl vedeţi pe Paleologu fericit după un an în groapa cu lei ? În afară de de eternii executanţi Andronescu, Nica sau Marian Sîrbu de la PSD, probabil că numai Emil Boc şi-ar dori cu adevărat să facă parte din acest cabinet mai mult de cîteva luni. Asta dacă tot a fost silit să se bage şi să rămînă şi fără primăria Clujului, şi cu banii luaţi.

Nu ştiu dacă Tăriceanu are dreptate cînd acuză guvernul actual de incompetenţă crasă, dar afirmaţia lui va cîştiga fără luptă, pentru că nu vom putea verifica. Guvernul Boc va fi ocupat cu orice altceva decît cu problemele generate de criza economică sau, făcînd abstracţie de criză, cu orice probleme de stat în general. La înaintare, Videanu, Pogea sau Dan Nica vor ţine populaţia ocupată cu explicaţii savante şi contradictorii despre credite, riscuri, rezerve strategice, vremuri grele şi bugete de austeritate. În vreme ce Cati Andronescu va experimenta pe spinarea elevilor şi pe nervii părinţilor a treizecea reorganizare a învăţămîntului. Între timp, restul haitei poate rezolva adevăratele probleme de interes pentru cele două părţi.

În primul rînd, plantarea seminţelor unei frumoase şi durabile prietenii între banii statului şi firmele clientelare care au nevoie de ei. Ministerele şi celelalte agenţii, administraţii şi autorităţi atît de minuţios împărţite vor atribui ce e de atribuit, după care pot fi părăsite relaxat şi fără regrete – beneficiile ulterioare vor fi oricum mult mai mari. În al doilea rînd, pregătirea terenului pentru al doilea mandat al preşedintelui Băsescu: un amestec de promisiuni deşarte de reformă constituţională (care vor viza mai ales Parlamentul şi care se vor opri oricum la uşa aceleiaşi instituţii) şi ceva măsuri populiste pe ultima sută de metri; de preferat - pentru un maximum de tupeu - exact cele refuzate azi. Cînd misiunea va fi îndeplinită, fiecare va fi pe cont propriu.

După care poporului i se va livra circul pe care oricum l-a mai văzut şi cu care se presupune că e deja obişnuit: nu ne-am înţeles, unii au trădat, alţii s-au schimbat, ei au clătinat barca, ba ei au tras preşul, în concluzie n-a mers, hai v-am pupat, pa !

Aşa că celor care îşi doresc un sfîrşit cît mai grabnic şi fără dureri al alianţei PDL-PSD şi al guvernului rezultat din ea, le sugerez să se mai gîndească: poate ar fi bine ca în loc să lase acest cabinet să scape atît de uşor cu "dă lovitura şi fugi", să-l silească sau să-şi dorească măcar ca acesta să stea la putere suficient de mult încît să arate dacă şi cît este, într-adevăr, de nepregătit, corupt, catastrofal. Să se chinuie îndelung la Palatul Victoria. Să apuce să facă ceva care
să-l afunde sau, dimpotrivă, să-l umple de eroism. Altfel, va spăla putina şi va scăpa doar cu ştampila de şmecher. Ceea ce s-ar putea chiar să îi facă plăcere. Una egală cu nemulţumirea noastră.

mai mult

Schimbul de replici

E interesant, chiar dacă pe alocuri previzibil. Şi, bineînţeles, amuzant. Mă rog, asta deocamdată, pînă ce va deveni inutil şi enervant. Nu ştiu dacă ei se vor prinde - la momentul oportun, sau vreodată - de chestia asta. Probabil că nu.

S-au conturat deja două mari refrene ale sezonului, pe care fiecare dintre tabere le fredonează pe cît de insistent, pe atît de ipocrit.

Primul e cel a visteriei goale pe care a găsit-o puterea la preluarea mandatului. Şi care ar trebui să explice nu numai de ce guvernanţii de-acum nu pun în practică (măcar o parte din) promisiunile din campanie dar şi de ce nu onorează măcar angajamentele fostului guvern (vezi indemnizaţiile pentru mame, măgăria supremă în momentul de faţă). La orice fel de întrebare, sugestie sau reclamaţie legată de bani - şi într-o guvernare totul e legat de bani ! - cabinetul Boc va strîmba din nas şi va declama în cor: "Visteria e goală, nu ne-am aşteptat să fie atît de proastă situaţia!".

Dinspre opoziţia PNL răsună a doua mare placă stricată: incompetenţa anticipată a guvernului PSD-PDL. Nuanţată însă chiar cu un pic de dibăcie, strecurată de Tăriceanu însuşi via blogul personal: "într-o ţară condusă bine, prin măsuri de dreapta, anul 2009 ar fi trebuit să însemne continuarea creşterii economice şi crearea a zeci de mii de noi locuri de muncă". PNL şi UDMR se miră şmechereşte: cum, nu va fi creştere economică ? va fi şomaj ? imposibil, oricine altcineva ar fi făcut treabă, e clar că dacă e o problemă, ea e din cauza guvernului PSD-PDL ! În parte corect, I'll give you that, dar să te faci că plouă chiar în halul ăsta, cînd afară ninge de fapt cu criză, e totuşi cam mult, nu ?

E ping-pong. E o mostră din tentativele de turnat cu pîlnia varianta noastră, singura corectă. E începutul logic de an şi de mandat.

Nimic surprinzător pînă aici. Ce ar fi realmente uimitor, după mine, ar fi ca ambele tabere să ştie, de fapt, şi ce vor face mai departe.

mai mult