La vînătoare de vedete

Sînt informaţi, articulaţi şi dezinvolţi. Nu emană aproape deloc acel provincialism caragialesc de care suferă, încă, atît de mulţi dintre colegii lor, aflaţi poate chiar şi la al cincilea mandat. Sînt uninominalii de serviciu, prima promoţie şi emblema unui nou sistem de vot care a produs şi multe anomalii, dar şi nişte corecţii necesare.

Depind de presă pentru a-şi face un (re)nume. Iar presa depinde de ei în demersul de primenire a vocilor chemate să discute despre subiectele zilei. Chiar şi liderii lor, cei mai abili dintre ei, ştiu că depind de imaginea lor pentru propria supravieţuire politică. Nu ştiu cu ce ordine au plecat de acasă şi dacă le încalcă pe traseu, dar vorbesc aproape despre orice, prompt şi, în general, la obiect. Cel mai adesea au părerile lor, asta neînsemnînd neapărat că intră în contradicţie cu şefii sau colegii mai experimentaţi. O schimbare - mică, ce-i drept - de aer, de ton, de discurs.

Dacă ar fi să le caracterizez disponibilitatea, aş face-o prin cuvintele unuia dintre ei, după cîteva secunde de reflecţie: "Da, sunaţi-mă, ştiu ce să spun". De multe ori, asta poate însemna inclusiv "las' că pun o placă bună la orice", dar semnifică, tot mai des, şi "mi-am făcut tema, sînt gata să scot capul în lume şi să vorbesc în cunoştinţă de cauză".

A nu se înţelege că n-avem loc de ei, sînt, dimpotrivă, destul de puţini. Dar deja apar tot mai des la TV, la radio sau în paginile ziarelor. Li se va acorda atenţie şi pentru că vin, pentru prima oară, din colegii bine trasate, dar şi pentru că ne-am plîns pînă acum că ducem lipsă de nume noi. Dacă vor reuşi să facă realmente diferenţa, să aducă plusvaloarea necesară, depinde însă numai de ei.