Despre o zi şi nouă luni

Toată lumea a mutat. PD-L a vrut să scape de un partener care putea aduna capital criticînd guvernul, deşi făcea parte din el. PSD are acum libertatea să critice şi mai aprig, ba chiar să se dezică de nereuşitele guvernării, ieşind în stradă alături de sindicate. Poate că pasul în afară a fost făcut cu un oarecare regret, dar cele întîmplate azi au cumva darul să limpezească apele. Odată ce e pe cont propriu, fiecărei părţi îi e permis orice în bătălia electorală pentru prezidenţiale.

Preşedintele pare să fi punctat din nou: parlamentarii vor fi nevoiţi să-i accepte măcar a doua propunere de guvern, pentru că altfel Băsescu va fi obligat de Constituţie să facă anticipate - evident, în cazul în care e reales, dar mai crede cineva altceva ?! Cînd va cîştiga al doilea mandat, preşedintele va avea un guvern deja format de mînuţa lui. E drept, şi un Parlament ostil - dar e ceva nou ?...

Aburul pare să se ridice de pe cele nouă luni de parteneriat contra naturii şi să dezvăluie şi celor care mai aveau dubii adevărata natură a acestuia: două partide care, procentual, nu puteau forma singure un guvern, au mimat o colaborare pentru a se putea ţine sub ochi reciproc şi a se şicana ori de cîte ori e nevoie, în aşteptarea alegerilor prezidenţiale. Şi pentru a-şi planta oameni şi a-şi deschide căi de acces la resurse, pentru mai tîrziu. Dacă între aceste jocuri
s-a strecurat cumva şi intenţia de a găsi unele măsuri anti-criză, atunci rezultatul arată şi o mare doză de incompetenţă, pe lîngă cea de cinism.

Ce ne rămîne după nouă luni ? Perspectiva următoarelor nouă luni în care ar trebui să plouă cu cele mai nepopulare măsuri - restante din cauza anului electoral - de restructurare a aparatului de stat şi reducerii cheltuielilor publice. Şi, poate, perspectiva de a-l vedea tot mai des pe Stolojan...