Doi şi'un sfert. Unde sfertul e Boc.

Este inadmisibil ca de la înălţimea (funcţiei, să fie clar!) ta de premier să răspunzi la întrebarea despre cazul DGIPI aşa: "Nu mă ocup de treburile de la DGIPI, sau cum s-o fi numind... este treaba celor care îşi fac datoria în numele statului, instituţiile statului trebuie să-şi facă datoria indiferent despre cine-ar fi vorba; nu fac niciun fel de declaraţii pe această temă, pentru că nu ştiu despre ce este vorba".

Doi este cifra care desemnează gafele lui Boc reunite într-o singură frază ! Ministerul de interne este, evident, parte din guvern. Instituţia aia a statului în fruntea căreia se află - e drept, nu din vina lui - Emil Boc. Chiar să fi uitat numele unei direcţii atît de importante dintr-un minister atît de important, scandalul nesfîrşit din jurul ei te obliga oricum la ceva ţinere de minte ! Iar să nu ştii ce se întîmplă în ministerul foarte important din guvernul tău, condus de altfel de vice-premier, mîna ta dreaptă, este şi mai grav decît să nu-ţi aminteşti numele direcţiei cu pricina. Iar ideea că problema e în curtea PSD-ului, pentru că e ministerul lor, iar eu n-am şi nu vreau să am nimic de-a face cu subiectul, e sfertul care mai lipsea din tabloul unei crize în raport cu care Boc dovedeşte din nou că e... mic.

mai mult

Un bulgăre numai bun de rostogolit...

O idee interesantă începe să prindă contur: ce-ar fi ca alegerile prezidenţiale să fie devansate şi ţinute simultan cu cele europarlamentare, în vară ? (invers nu se poate, din motive de cerinţe ale Parlamentului European). Ideea e detaliată aici şi pare să se suţină.

Cui prodest ? Lui Traian Băsescu, s-ar putea argumenta la prima vedere. El ar avea interesul să nu i se erodeze cota de popularitate direct proporţional cu amploarea pe care o va lua criza economică, însoţită de nepopularele măsuri ce vor fi luate. Personal, nu cred nici o clipă că percepţia publică se va schimba radical în ce-l priveşte pe Băsescu, sub imperiul crizei. Unu: criza nu va fi atît de gravă pînă atunci încît simpla asociere a guvernanţilor (în special premierul Boc) cu preşedintele să-i tragă acestuia din urmă preşul de sub picioare (de altfel, sînt convins că Băsescu are şi perspicacitatea şi metoda de a se disocia instant, la momentul oportun, de eventuala lipsă de performanţă a guvernului). Doi: Băsescu are nevoie de criză ca de un adversar cu care să se bată, pentru că - încă - nici unul din ceilalţi doi posibili oponenţi, Geoană şi Antonescu, nu îi fac faţă acum, în opinia mea.

De altfel, legat de acest subiect, cred că Antonescu poate capitaliza mai mult în candidatura sa dacă se distanţează uşor, paradoxal, chiar de PNL-ul căruia i-a devenit şef. Partidul nu pare să aibă nici o strategie coerentă de opoziţie, şi nici nu cred că vrea, aşa că poate foarte bine să trimită la bătaie persoana. Antonescu versus Băsescu, ca pe vremuri Constantinescu versus Iliescu. Pentru această mobilizare a electoratului pasiv e însă nevoie de un interval care trece oricum de momentul noiembrie al alegerilor prezidenţiale la termen.

Revenind la subiectul suprapunerii de alegeri, PD-L a dat deja semnalul deschiderii. Invitat în emisiunea pe care o fac la Realitatea FM, Radu Berceanu a sugerat că e o temă de discuţie mai întîi cu partenerii de coaliţie şi pe urmă şi cu restul spectrului politic. E însă mult prea facil să credem că numai PD-L şi şeful său informal au de profitat din această propunere care scoate capul în spaţiul public. Nu asuspectez pe nedrept clasa politică de preocupare pentru binele populaţiei, care să nu mai sufere de pe urma amînării măsurilor necesare cît timp ei, politicienii, au de tranşat chestiunea şefiei statului. Spun doar că ar mai fi şi alţii care vor să ştie cum stau şi ce pot negocia în viitor, în funcţie de rezultatul alegerilor prezindenţiale. Şi cu cît mai repede, cu atît mai bine, asta-i tot.

mai mult

Un PSD şi două guvernări

Premierul Boc vorbeşte în general bine. E cursiv, chiar dacă are "talentul" avocăţesc de a ajunge, din cîteva salturi meşteşugite, la aceeaşi temă, cea dorită de el. Şi discursul de luni din Parlament a fost articulat. Problema a fost însă una de mesaj. Boc a insistat pe ce n-a făcut guvernarea Tăriceanu. A lăsat ironia şi dorinţa de a da cu orice preţ replica să-i mîne discursul înspre luatul la mişto al cabinetului precedent. După care s-a lansat în expunerea unei serii de aşa-zise măsuri anti-criză, printre care construcţia de autostrăzi, menţinerea cotei unice de impozitare sau absorbţia de fonduri europene. Un discurs în linii mari ratat, nu pentru că al opoziţiei liberale ar fi fost mai bun sau pentru că Boc s-a bîlbîit ori n-a stăpînit cifrele.

Problema de mesaj a lui Boc vine de la partenerii de guvernare. Mai mult, din interiorul guvernului pe care, teoretic, îl conduce. Şi mai exact, de la mîna sa dreaptă pe bază de algoritm, vice-premierul Nica. Prefaţînd discursul şefului său în Parlament, Dan Nica anunţa ferm, ieri dimineaţă, că planul anti-criză ce urma să fie prezentat de Boc conţine "patru sau cinci măsuri principale (...) cu un caracter de noutate pe care îl introduc în economie, cum ar fi reducerea taxelor fiscale şi parafiscale, prefinanţări în economie care să vină în sprijinul firmelor, scutirea de impozit pe profitul reinvestit". Scurt, la obiect, în întîmpinarea unor aşteptări ale mediului de afaceri, publicului, presei. Boc i-a lăsat însă pe toţi cu buza umflată, rezumîndu-se la discursul politicianist, eminamente critic la adresa adversarilor politici.

Jumătatea pesedistă a guvernării are o abordare de PR mai bună. Nica a simţit mai bine ce se aşteaptă de la conceptul de plan anti-criză şi a livrat mesajul. Că partidul lui ar fi fost sau nu capabil să livreze şi planul propriu-zis, e altă discuţie. Boc a fost pus în offside. PSD a marcat un punct la imagine - imaginea de partid care ştie ce trebuie discutat.

Marţi seară, liderii PSD s-au întîlnit cu sindicatele, în vreme ce Boc şi Băsescu se întîlneau cu FMI. Mutarea a născut o întrebare firească: de ce întîlneşte un partid din coaliţie cu partenerii sociali, în locul guvernului în ansamblu ? Partidul aceluiaşi Nica îşi confecţionează nu doar imagine, ci şi o umbrelă pentru vreme rea: a anunţat încă de la început că nu-i prea place ideea unui împrumut care să anuleze măsurile de protecţie socială - şi are grijă să le spună asta direct şi sindicaliştilor. N-o să iasă alături de ei la protestele de stradă, dar mulţi probabil că îi vor vedea, cu ochii minţii, pe Nica şi Geoană mărşăluind alături de ei.

Pentru PSD e probabil doar un exerciţiu. Îşi face mîna la "zgîlţîit barca". Reuşeşte s-o facă folosindu-se de teme serioase - împrumutul FMI, protecţia socială, măsurile anti-criză. Ceea ce se poate dovedi un capital de încredere util atunci cînd va avea şi motive ceva mai meschine şi mai obscure să facă zile fripte partenerilor de coaliţie.

mai mult

La vînătoare de vedete

Sînt informaţi, articulaţi şi dezinvolţi. Nu emană aproape deloc acel provincialism caragialesc de care suferă, încă, atît de mulţi dintre colegii lor, aflaţi poate chiar şi la al cincilea mandat. Sînt uninominalii de serviciu, prima promoţie şi emblema unui nou sistem de vot care a produs şi multe anomalii, dar şi nişte corecţii necesare.

Depind de presă pentru a-şi face un (re)nume. Iar presa depinde de ei în demersul de primenire a vocilor chemate să discute despre subiectele zilei. Chiar şi liderii lor, cei mai abili dintre ei, ştiu că depind de imaginea lor pentru propria supravieţuire politică. Nu ştiu cu ce ordine au plecat de acasă şi dacă le încalcă pe traseu, dar vorbesc aproape despre orice, prompt şi, în general, la obiect. Cel mai adesea au părerile lor, asta neînsemnînd neapărat că intră în contradicţie cu şefii sau colegii mai experimentaţi. O schimbare - mică, ce-i drept - de aer, de ton, de discurs.

Dacă ar fi să le caracterizez disponibilitatea, aş face-o prin cuvintele unuia dintre ei, după cîteva secunde de reflecţie: "Da, sunaţi-mă, ştiu ce să spun". De multe ori, asta poate însemna inclusiv "las' că pun o placă bună la orice", dar semnifică, tot mai des, şi "mi-am făcut tema, sînt gata să scot capul în lume şi să vorbesc în cunoştinţă de cauză".

A nu se înţelege că n-avem loc de ei, sînt, dimpotrivă, destul de puţini. Dar deja apar tot mai des la TV, la radio sau în paginile ziarelor. Li se va acorda atenţie şi pentru că vin, pentru prima oară, din colegii bine trasate, dar şi pentru că ne-am plîns pînă acum că ducem lipsă de nume noi. Dacă vor reuşi să facă realmente diferenţa, să aducă plusvaloarea necesară, depinde însă numai de ei.

mai mult