Merci, pardon, bonsoir

Nu vi se pare că sîntem afundaţi pînă-n gît într-o mare cleioasă de clişee lingvistice ? Începutul îl face deja celebrul "deci". Dar există şi formule de final la fel de enervante, chiar dacă ireproşabile sub aspect gramatical. Cum ar fi: "(Vă doresc) o zi bună!". Sau "o seară plăcută". Acea amabilitate consumistă de doi bani. Sîntem plezniţi cu ea oriunde, oricînd. E livrată odată cu punga.

Uneori e exprimată atît de mecanic şi cu ochii în altă parte încît ai prefera să nu ţi se spună nimic în loc de formula-standard la care te obligă şeful sau vreo idee preconcepută despre cum să cîştigi încrederea/simpatia/banii clientului. Alteori e însoţită de un minimum de efort de comunicare, un zîmbet care parcă-parcă te-ar convinge că ţi-e adresată din suflet. Cel mai tare e atunci cînd vine după o evidentă răfuială: nu-ţi merge vreun cont online, sau ai probleme cu compania de telefonie mobilă, sau cine ştie ce vînzătoare şi-a manifestat incompetenţa sau agresivitatea. Iar după minute de discuţii în contradictoriu, eventual pe un ton ridicat, formula universală de încheiere aterizează inevitabil ca musca-n lapte: "Şi să aveţi o zi bună". E clar că nu asta îmi doreşti, pentru că tocmai te-ai chinuit să mi-o strici ! E clar că nu ai nici măcar discernămîntul de a ţine cont de electricitatea din aer ! E clar că eşti un papagal şi că te şi manifeşti ca atare...

Pentru că e omniprezentă, formula a căpătat lustru. I s-au adus îmbunătăţiri. Upgrade-uri. "O zi minunată!". "O seară excelentă!". "Un week-end liniştit!". "O săptămînă de excepţie!" Credeaţi că nu mă prind ? Că uit de papagal şi-mi imaginez o privighetoare ?!

Salut amabilitatea oriunde o-ntîlnesc, dar mi-e şi mai dragă atunci cînd vine natural. Şi cînd tonul cu care mi-e livrată nu sună a "şi mai du-te-n mă-ta!".

Şi mă mai umple de respect o altă formulă soios-dulceagă, cu care ţi se răspunde în general la restaurant atunci cînd ceri un sfat, o recomandare: "toate produsele noastre sînt excelente!". Lipsa de curaj, de imaginaţie şi, ei bine, da, tocmai lipsa de amabilitate, pentru că e mult mai uşor să îţi ascunzi apatia în spatele unui clişeu. Nota zece chelneriţei de la "Caru cu bere", care, întrebată de prăjituri, a roşit şi a lăsat uşor ochii-n jos, parcă mărturisindu-le părinţilor ultima boacănă: "Mie-mi place cel mai mult tortul de ciocolată"...

Toate cele bune !