Pe loc repaus

Cineva m-a atenţionat că dacă nu scriu despre demisia mea de la Total măcar cu cîteva ore înainte să apară în presă, degeaba am blog ! Că despre asta e vorba în blogging, chestia cu jurnalul, comunicarea chestiilor personale & stuff... Probabil că aşa e. Oricît de personal e un asfel de gest, pînă la urmă e în acelaşi timp şi unul public, vrînd-nevrînd. Aşa că da, am făcut-o. Nu la nervi, nu la presiuni, ci aşezat, discutat, rumegat. Oboseala acumulată de-a lungul unor ani de ţinut lucrurile să nu se-mprăştie şi de făcut figură onorabilă pe scena publică trebuie să lase locul unei/unor minţi odihnite, care să înţeleagă mai multe dintr-o structură atît de complicată şi mereu în continuă reinventare (oare?) aşa cum este Trustul. E la modă Trustul, cu "T" mare, şi e cu atît mai util în cazul unui radio care trebuie ajutat cu resurse integrate. La umbra marilor moguli se întîmplă lucrurile şi e firesc să creşti şi să te dezvolţi aşa. Dar trustul înseamnă şi foarte mulţi pari în gard, fiecare cu coţofana băgătoare de seamă de pe el. Multe coţofene, greu de mulţumit toate cu cîte-o divizie. Gardul ajunge să nu mai împrejmuiască mare lucru, e deja mai important decît leopardul dinăuntru. Unele trusturi înseamnă doar tabelari de profesie în Excell. Altele - vrăjitori care aruncă fumigene colorate şi pumni de sclipici. Dacă ţi-au obosit ochii o secundă, ăla eşti, nu mai înţelegi nimic. Doar că ai uneori, arareori, şansa de a face lucrurile (aproape) cum vrei şi cum te mulţumesc. O şansă pe care nu încetezi s-o cauţi.