Se afișează postările cu eticheta eticheta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta eticheta. Afișați toate postările

joi, 12 iunie 2008

"Mult confort, puţin efort"... dar sigur nu pentru clienţi !

Media Galaxy, magazinul de la Unirea. Casiera scanează codul genţii de laptop pe care vreau s-o cumpăr. Surpriză – e cu 200 de mii mai scumpă decît scrie pe eticheta lipită pe ea şi pe cea tipărită de la raft.
- Cred că au modificat preţurile, zice ea jenată, şi n-au apucat să modifice şi etichetele.
- Nu mi se pare în regulă, domnişoară. Preţul trebuie să fie cel afişat cumpărătorului, nu cel secret pe care îl ştie magazinul şi îl afişează doar la casă.
- Aveţi dreptate. Căutaţi un manager la raion şi vă ajută să rezolvaţi.

La raion, un tînăr stă rezemat de un stand şi priveşte în gol. Îi tulbur meditaţia:
- Bună ziua, mi s-a spus să caut un manager, mi s-a cerut la casă o sumă mai mare decît cea afişată pe produs sau la raft.
- A, zice el, dînd să-mi ia geanta din mînă, vă rup eticheta asta, că nu mai e bună, s-au schimbat preţurile azi-dimineaţă la prima oră.
- Păi, zic, staţi, nu mi-o luaţi ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat şi aş fi avut vedenii, problema e că aş vrea să cumpăr la preţul afişat, aşa cum e legal.
- Aşa, şi ?! zice el
- Păi nu mi se pare corect, e o chestie de principiu, în plus mi-am făcut socotelile citind etichetele de la raft şi de pe produs.
- Nu-i nimic, găseşte el soluţia, veniţi altădată cînd aveţi bani destui.
- Nu vă supăraţi, zic, o să vă rog să nu-mi faceţi Dvs. program, cînd greşeala e a Dvs. Am venit, am citit preţul, am nevoie de produs azi. Unde-l găsesc pe acel manager ?
- Nu e nici un manager aici, zice tînărul. Şi n-am ce să vă fac, s-au schimbat preţurile şi probabil n-au scos eticheta de pe geanta asta.
- Uitaţi-vă la raft, toate genţile de tipul ăsta, vreo 15 la număr, au aceeaşi etichetă. Şi cele două etichete de pe raft arată acelaşi lucru.
- Atunci, încearcă el altceva, înseamnă că n-au avut timp să le schimbe.
- Mă rog, nu că ar conta, dar acum e ora 14 şi aţi zis că schimbarea s-a făcut la prima oră.
- Atunci probabil, propune el o altă variantă, băiatul care a făcut modificările a uitat raftul ăsta. O fi fost obosit, ştiţi cîte ore lucrăm în schimb ? Şi dacă a mai făcut şi tura altcuiva...
- Nu vă supăraţi, îl întrerup, nu trebuie să-mi daţi detalii despre ture sau organizare, pe mine mă interesează să cumpăr produsul la preţul de la raft.
- Aşa, şi ?!
- Şi legea vă obligă să nu practicaţi preţuri diferite la acelaşi produs şi să nu afişaţi informaţii false.
- Aşa, şi ?!
- Nu vă supăraţi, zic, intrînd în jocul obrăzniciei, văd că repetaţi ca un papagal acelaşi lucru şi sunteţi şi foarte arogant.
El (uşor jignit): - Aşa, şi ? Adică, vreau să zic, şi ce să fac eu ?
- Să mă ajutaţi să rezolv problema.
- Asta e, preţurile se schimbă mereu şi n-apucăm să ţinem pasul. Dacă se ieftinea produsul, nu făceaţi scandal. Nu-i aşa ? Dacă era mai ieftin, mai protestaţi ?
- Uitaţi ce e, zic, haideţi să să nu facem dezbateri despre ce-ar fi fost, că subiectul e altul. Cum fac să cumpăr la preţul afişat, aşa cum e normal ?
- Păi n-aveţi cum !
- Bun, zic, atunci fiindcă Dvs. nu mă puteţi ajuta, manageri nu există, eu am să chem şi protecţia consumatorului, şi poliţia economică.
- Cum să faceţi asta ?? se holbează el
- Păi simplu, zic, uitaţi, scot telefonul mobil, fac numărul...
- Nu, adică de ce vreţi să ne faceţi probleme ?
- Păi Dvs. îmi faceţi mie probleme: îmi băgaţi pe gît un preţ nou neafişat, mă ţineţi de vorbă, pierd foarte mult timp, aşa că...
- Staţi, scrîşneşte el din dinţi, mergeţi la casă şi vin şi eu.

Apare după un minut şi îi trînteşte geanta casierei.
- Bate preţul de pe etichetă, a zis şefu' că e OK.
- A, zic eu, deci exista totuşi un manager prezent.
Se uită la mine, se înroşeşte şi o ia din loc. De la depărtare îmi strigă peste capul clienţilor, fericit să aibă ultimul cuvînt:
- Da' dacă era mai ieftin, nu mai făceaţi gît, nu-i aşa ??
Îmi aminteşte de omul în cămaşă de forţă din reclama de la Altex... (deh, tot brandul lor).
Casiera se uită după el, stupefiată.
- Ne cerem scuze, zice ea jenată, nu ştiu ce să zic... îmi pare rău... Dar să ştiţi că uneori chiar se mai şi ieftinesc produsele, poate vă facem o surpriză plăcută data viitoare.
Mă uit la ea fix.
- Da, murmură ea... ştiu...
mai mult