Şmecheria cu primăria

Mă lamentam ieri că jocurile de la alegerile generale se vor face mai ales în culise şi că ne vom trezi cu nişte scheme de joc prefabricate, clocite prin laboratoare, în detrimentul unor dezbateri publice de substanţă. (De uninominal ce să mai vorbim... bănuiesc că vom discuta despre el şi la anul pe vremea asta...).

Cred, pe de altă parte, că nu acelaşi lucru se va întîmpla în cazul localelor, unde lucrurile sînt, inevitabil, ceva mai nuanţate: "uninominalul" e, în acest caz, regulă de bază a jocului, iar problemele de lîngă casă parcă sînt mai uşor de văzut şi pipăit.

În primul rînd, resorturile de vot - de ce aleg un candidat sau altul - se vor modifica substanţial: apartenenţa la un partid sau o alianţă, decisivă pînă acum, cel puţin în Capitală şi în oraşele mari şi active politic, va ceda locul (era şi cazul !) brandului individual. Îndîrjirea împotriva stîngii a trimis în fruntea urbei sau la sectoare unele personaje relativ neinteresante, doar pentru că erau în "tabăra potrivită". (Videanu a fost unul dintre ele, n-a atras atenţia pînă să ajungă dreapta la putere iar el vice-premier, şi pe urmă primar, pe locul vacantat de Băsescu). Acum, bucureştenii s-au lămurit că simpla apartenenţă la PD sau PNL a unor Videanu, Poteraş, Inimăroiu sau Chiliman nu le rezolvă problemele. Ba, pentru că aveau şi consiliile de partea lor şi ar fi putut face treabă, dezamăgirea a fost şi mai mare. Aşa că nu îi văd bine pe nici unul din sus-numiţii. Locuitorii sectorului 6, de pildă, au ajuns să mediteze nostalgic la mandatul lui Darabont, care se antrenează pentru Bucureşti. Iată cum comparaţia poate influenţa situaţia !

Puţinele cuvinte rostite scrîşnit de un Oprescu s-ar putea dovedi, de data asta, mai atractive decît elaboratele teorii cu care ne-a plictisit Videanu doi ani. Apelul la nişte resurse şi structuri favorabile din trecut l-ar putea ajuta mai mult pe Darabont decît fluturaşii cu bune intenţii produşi de Inimăroiu la final de mandat.

În ecuaţie mai intră şi nume cunoscute proaspete, nu doar "reciclaţii". Silviu Prigoană, mare amator de teasing, surprize şi poante, se joacă acum de-a aşteptarea strategică. Pariul meu e nu numai că va candida, dar va candida direct pentru PD-L, nicidecum ca independent.

Sondajul CSOP de zilele trecute arată egalitate între intenţiile de vot bazate pe apartenenţă la un partid şi cele inspirate direct de personalitatea candidatului. E primul pas spre îmbrăţişarea conceptului de city manager. Iar partea bună din moştenirea lui Videanu - şi-anume începerea unor lucrări de anvergură mai mare, strategice, ca măcar să adulmecăm spre ce ar trebui să tindem - ne va motiva de-acum înainte exigenţa crescută în materie de administratori de oraş. mai mult

An bisect

De cîteva săptămîni bune, încerc să mă decid ce să aştept de la mult-discutatul an electoral 2008. Pentru început, am senzaţia că părea mult mai important atunci cînd vorbeam despre el în 2005 sau în 2007... Acum, experimentez senzaţia de "o zi da, una nu". O zi mi se pare că va fi cel mai palpitant din seria de ani electorali, pentru ca mîine să mă gîndesc că, de fapt, poate e cel mai bun prilej să-mi iau un an sabatic ! E ca la telenovelă, fiecare episod îţi lasă senzaţia că dacă mîine nu te uiţi, pierzi esenţialul, cînd de fapt, o sută de episoade mai încolo, eroina tot fată mare e, iar tiranul de ta-su vitreg o vînează cu aceeaşi ferocitate. Orice paralelă cu palatele e nelalocul ei !

Bun, ceva tot se va întîmpla. Întrebarea esenţială e dacă nu cumva toate frămîntările se vor duce, discret şi înăbuşit, dincolo de cortina unui spectacol care n-o să se producă niciodată. Cu alte cuvinte, tare mi-e că va urma un şir nesfîrşit de oferte şi negocieri furibunde, complicate şi disperate. Cu şanse mari de a se finaliza abia în ajun de alegeri, cînd vor ţîşni iepurii din pălăriile hrebenciucice şi vor da bezmetic din urechi. Timp în care frustraţii de noi vor scrie mii de rînduri "pe surse" şi vor blogui zeci de scenarii posibile. În dauna unor clarificări doctrinare, în dauna unei dezbateri de substanţă despre subiecte de interes. Nici polarizarea din 2004 n-o mai avem măcar... Pariul meu e că, tocmai din cauza mizei atît de mari pentru fiecare tabără, lupta electorală de anul ăsta va implica extrem de puţin electoratul ! mai mult

Michael Clayton

De remarcat, mai presus de toţi, Tilda Swinton în rolul de corporate bitch care trăieşte pentru şi prin companie: îşi repetă discursurile acasă, e gata să calce pe cadavre ca să ajungă la ce vrea, dar e laşă şi nesigură, disperată şi plină de fraze-cheie din manualul de business aplicat... genul care biciuie la serviciu şi plînge acasă, singură, în baie. Pe scurt, genul acela pe care sînt convins că îl ştiţi din agenţie sau de la multinaţională (you name it). Uscată, goală pe dinăuntru, dar, oh, atît de plină de venin!... mai mult

România cu masca pe figură

E o dorinţă mai veche. Îmi tot imaginez o Românie condusă executiv de mascaţi. Adică lasă partidele, Parlamentul, guvernul sau autorităţile de orice fel... ele cu treaba lor, mascaţii cu a noastră. Mai precis, cu transpusul în practică a ceea ce nu sînt în stare toate cele de mai sus.

Întotdeauna m-au fascinat rapiditatea şi hotărîrea cu care se rezolvă situaţiile de criză atunci cînd intervin mascaţii. E vreun cuib de infractori unde intervenţiile secţiei locale de poliţie au dat mereu greş ? E vreun miting unde demonstranţii devin violenţi ? E de blocat accesul vreunui ziarist curios în apropierea unei vile de mare mahăr ? Totul se rezolvă cu mascaţi. Tocmai pentru că sunt mascaţi ! Ei devin o forţă pentru că nu au chip şi nume. Lucru deosebit de important într-o ţară unde toate lumea cunoaşte pe toată lumea, toată lumea are la mînă pe toată lumea şi… aproape toată lumea ar putea profita de toată lumea.

De-aia cred că lucrurile ar merge mai bine dacă nu ne-am mai datora atîtea unii altora. N-am mai şti cine e funcţionara mascată de la ghişeu şi dacă i-am dat sau nu vreun pachet de cafea săptămîna trecută. N-am şti de unde să-l luăm pe agentul care ne-a tras pe dreapta pentru nereguli în trafic cu maşina de fiţe. N-am mai trage la răspundere paznicul vreunui ştrand că nu ne lasă înăuntru gratis, pentru că n-am mai şti dacă în spatele măştii e sau nu vărul cumnatei vecinei de bloc. (Şi nici un vot mascat în parlament n-ar strica, poate că unii ar avea mai multă coloană vertebrală ajutaţi de o cagulă...). Ar fi un experiment util, măcar o bucată de vreme, pînă cînd vom fi în stare să ne privim în ochi fără să ne mai cerem neapărat vreo favoare. mai mult

Proastele

Nu, proastele nu sînt neapărat de sex feminin (scuze anticipat doamnelor, pe chestia asta). E doar o figură de stil... şi un apel la exemplele cele mai pitoreşti şi la îndemînă... Proastele transcend categoriile sociale sau grupele de vîrstă. Şi, deşi prezintă simptome acute, nu sînt doar nesimţite, pentru că asta presupune deseori o doză de vivacitate şi eventual şi un scop urmărit. "Proastele" sînt o specie anume.

Proastele îţi taie faţa, iute-iute, în ultima clipă, la uşa turnantă de la Mall. Sau la urcarea în autobuz. În compensaţie, timpul se dilată odată ce s-au suit: fie se proptesc în uşă (doar şi-au rezolvat problema, nu ?!), fie se scotocesc agale după bilet fără să se ţină de vreo bară, fie se pupă cu o altă proastă zărită în mulţime. Proastele se mişcă alene cînd restul lumii se grăbeşte. Trec prin staţia de metrou ca prin muzeu... uneori se deşteaptă brusc din visare şi, fără avertisment, fac stînga sau drepta, sărindu-ţi în braţe sau pe bombeuri... Proastele nu se uită niciodată pe biletul de cinema, astfel încît inevitabil ocupă locurile cuiva de pe stînga sălii, cînd ele au de fapt pe dreapta (şi invers...). Proastele se opresc să caşte gura - şi sînt gata chiar să inventeze o coadă ! - lîngă orice grup mai mare de trei persoane.

Proastele traversează pe roşu şi înjură şoferii că le claxonează. Dacă sînt şchioape, surde sau proaspăt operate, atunci traversarea se face obligatoriu departe de trecerea de pietoni, cu semafor sau nu. Adesea, proastele merg în grupuri mari. Strîns unite, eventual ţinîndu-se de braţ, astfel ca nici uneia să nu-i scape vreo vorbuliţă a alteia... şi ca nu cumva cineva să le poată depăşi...

Proastele nu-şi cer niciodată scuze; dacă îndrăzneşti să le tulburi plutirea, sporovăiala, uitatul pe pereţi sau în telefon, primeşti un invariabil "daaa' ceee-aaaaiii, doooomneee ?!" (sau "fă", după caz şi cartier de provenienţă). Incident bun de molfăit minute bune după, la braţ cu tovarăşele de ocupat trotuarul.

Proastele ignoră pictogramele de pe scara rulantă şi staţionează pe stînga, gîndindu-se probabil că urmele de paşi în mişcare sînt o toană de designer frustrat de la metrou. Că veni vorba, în subteran nu e semnal chiar peste tot, dar în autobuz sau în tramvai proastele te ţin la curent cu toate problemele lor zilnice, conversîndu-se interminabil şi răcnit cu partenerul de viaţă, cu copiii sau pur şi simplu cu alte proaste (vezi mai sus).

Proastele te îndrumă conştiincios şi greşit, deşi habar n-au de strada de care ai întrebat. Te informează că n-au la raft produsul care le stă sub nas şi se hlizesc/fugăresc/înjură/blestemă peste capul tău cu colegii de tură. Proastele se caută de card abia în dreptul bancomatului, iar după portofel sau bonuri de masă scurmă doar cînd li s-a pus şi ultimul produs în pungă. În nici un caz la coadă, în timp ce aşteaptă.

Proastele nu merită contemplate. Nici tolerate. Proastele trebuie împinse, apostrofate, bălăcărite. Trezite. Scuturate. Poate că o parte din ele se vor deştepta. Cel mai probabil de frică. Şi poate că proastele de mîine le vor înlocui într-un ritm mai lent decît cel în care pălmuim proastele de azi. mai mult

Cu ce se mănîncă

Mic ghid de răsfoire rapidă:
- POLITicker: pas cu pas (tic cu tac) prin meandrele concretului politic(ianist) şi altele asemenea;
- Light and quirky: la origini, o temă de pe un CD cu muzici "de producţie". Fundal numai bun pentru o pastilă relaxată, de privit în jur şi comentat. Prin extensie, tonul articolelor din această rubrică;
- Media: oarecum self explanatory :);
- Top/Stop: ce merită o poziţie de vîrf şi ce trebuie oprit... părerea mea!

(A, şi dacă vedeţi "î" acolo unde, după norme mai recente, ar fi trebuit să fie "â", nu trageţi !! De dragul fluidităţii scriu cum a apucat toată generaţia mea... aici nu ne vede nimeni :)) mai mult

De ce şi cum

De ce blog - şi cum funcţionează.

Din (deocamdată) 3 motive. În primul rînd, din nevoia de a comunica diverse lucruri. Completează talk-show-ul de la radio sau însemnările din presă, mai ales că totul are acum şi o dimensiune online. În plus, pot strînge la un loc diverse idei, nemulţumiri, teorii cu care să nu-mi plictisesc doar rudele şi prietenii. Doi: pentru feedback. Cînd eşti prezent în spaţiul public, vrei să ştii ce cred alţii (cît mai mulţi) despre ceea ce faci şi spui. Comentariile şi ideile schimbate pe blog ar trebui să întregească feedback-ul obţinut pe alte căi. În fine, de ce n-aş recunoaşte-o, pentru extra-promovare. E marketing. Vreau ca ideile emise de mine să circule şi să le testez sex-appeal-ul. Cine citeşte are o părere, le spune şi altora, vizibilitatea creşte.

Funcţionează aşa: scriu despre ce mă interesează. Politică, media, lucruri pe care le observ în jurul meu. Scriu cînd îmi vine vreo idee pe care vreau s-o împărtăşesc cuiva, sau cînd vreau să testez un posibil subiect. Nu plănuiesc să scriu într-un ritm anume, dar nici n-am de gînd să abandonez după cîteva săptămîni. Permit comentarii care mi se par relevante pentru subiect sau blog în general şi da, cenzurez porcării, spume de dragul spumelor şi reclame la pariuri online. Dacă nu te sperie chestia asta, sîntem unde trebuie, şi tu, şi eu. mai mult

DC TDC

De ce "Turnul de control" ? Pentru că e numele unui proiect de radio de care sînt legat de o grămadă de vreme, un fel de "trade mark" bun de continuat şi pe net. Din turnul de control se vede tot ce mişcă... asta e raţiunea numelui emisiunii, nu e neapărat şi promisiunea conţinutului de aici... Ce rămîne e perspectiva. mai mult