Dă-le, să tacă !

Stolojan a fost desemnat premier, aşa cum am presupus că se va întîmpla. Băsescu a introdus prima nuanţă de "moralitate" în tîrgul PDL-PSD: Stolo trebuie să stea 4 ani, partidele nu vor împărţi mandatul pe din două, potrivit intereselor politice. A doua nuanţă: Stolojan nu a vorbit despre un guvern "paritar" PD-L + PSD, ci a indicat că în următoarele zile va "colabora cu reprezentanţii PSD şi UDMR, cele două partide care şi-au manifestat dorinţa de a participa la guvernare". Declaraţie menită să atenueze impresia că partidul său şi social-democraţii împart imoral caşcavalul pe din două şi să inducă, uşor-uşor, ideea că va încerca formarea unui guvern de largă reprezentare, potrivit să înfrunte criza.

După aperitiv şi ţuică, Boc ne-a servit, pragmatic şi însufleţit, felul principal: "Putem oferi împreună un program de guvernare fără distrugerea identităţii politice a celor două partide. Vom menţine cota unică dar vom avea şi soluţii de stînga pentru cei cu venituri mici. Vrem să demonstrăm că politicienii, stînga şi dreapta împreună, pot să rezolve problemele românilor".

Tîrgul încearcă să se susţină pe 3 premise, în ordinea în care decurg din declaraţiile lui Boc:

1. Că electoratul PD-L nu a fost niciodată cu adevărat interesat de profilul ideologic al partidului, dat fiind că partidul oricum n-a avut (nici cînd se numea PD) o ideologie clară;
2. Că electoratului PSD în special, dar şi electoratului PD-L şi oricui, în general, le închizi uşor gura dacă le dai ceva;
3. Că lumea e atît de speriată de criză încît orice formulă e de acceptat.

Parţial adevărate toate, după părerea mea. Dar nu atît de convingătoare pentru toţi şi nici rezistente pe termen lung (mă rog, dacă asta contează în acest parteneriat).

În primul rînd, şi cel mai important aspect, electoratul PD-L, aşa afon ideologic cum e sau cum e considerat de Boc & co., are în schimb nişte criterii morale de evaluare, are nişte valori pe care chiar liderii PD-L le-au proclamat încă de pe vremea Alianţei şi cu atît mai abitir în ultimii doi ani. Şi principalul argument de susţinere a partidului era lupta împotriva corupţiei şi (implicit) a baronilor PSD. Lucrul cel mai reprobabil în legătură cu guvernarea minoritară PNL era tocmai aşa-zisul parteneriat pe sub masă cu social-democraţii. Aşa cum şi votul din 2004 a fost bazat pe spiritul luptei împotriva PSD şi a tîrgurilor murdare, nu văd de ce acesta ar înceta să funcţioneze acum. Generaţia care a vrut schimbarea atunci nu e nici bătrînă, nici adormită, nici brusc dezinteresată de politic. Dacă n-a fost in corpore la vot e şi poate pentru că a trăit patru ani mai bine şi n-a mai simţit nevoia unei lupte îndîrjite ca înainte, dar nu te poţi culca la nesfîrşit pe urechea asta.

Să fie clar, nu ideea colaborării dintre dreapta şi stînga e problema, ci dintre această "dreaptă" numită PD-L şi acea "stîngă" numită PSD, partidul căruia i s-au adresat toate invectivele posibile pînă acum o săptămînă. Flegma vine prea repede şi prea grea pe obrazul alegătorilor lui Blaga, Boagiu sau Paleologu.

Ca atare, pe mulţi dintre fanii de ieri ai PD-L îi aşteaptă probabil o scîrbă vecină cu cea de la finalul mandatului Convenţiei Democrate. Iar la pachet cu partidul lui de casă are de pierdut şi Traian Băsescu, artizanul acestei înţelegeri. Sau mai ales el, dat fiind anul electoral care îl aşteaptă.

Teza nr. 2 se bazează mai mult pe electoratul PSD - în general mai sărac şi mai puţin educat - care nu are în masă această teamă de asocieri. Pragmatic, va înghiţi orice formulă care-i aduce ceva uşor şi repede: aşa-numitele facilităţi fiscale (unele poate cuvenite), pensii mărite (unele poate cuvenite) şi în general orice fel de cadouri pe vreme de criză.

În fine, spectrul crizei poate funcţiona pe post de bau-bau, dar nu mult şi iarăşi nu pentru toată lumea. Problemele economice sînt de tratat cu maximă seriozitate şi ele ne vor afecta pe toţi într-o măsură sau alta. Dar cei care au strîmbat din nas la cererile de mărire a lefurilor profesorilor, de exemplu, sunt acum preveniţi şi vor fi atenţi: majorările de salarii (iarăşi poate unele cuvenite) nu sînt de făcut, de regulă, în vremuri de criză. O parte din clasa medie lucrează în domeniu sau are idee de politici economice. PNL o fi fost el trimis cu coada-ntre picioare în opoziţie, dar "răul" mai îndepărtat se uită mai uşor şi nu puţini vor fi cei care vor susţine că pe vremea liberalilor se trăia mai bine, cu toate gafele lor. Intenţia îmbinării de politici de dreapta cu politici de stînga o avea darul să adoarmă unele frămîntări ideologice, cîte or fi fiind, dar strict economic vorbind, e greu de crezut că va produce ceva eficient în aceste vremuri.

Rămîne, bineînţeles, ideea că totul este un nou mare aranjament al preşedintelui care-şi urmăreşte de fapt interesele politice şi execută totul în maniera imprevizibilă consacrată. Indiscutabil că pînă la un punct este aşa, dar mai mult ca oricînd, în vremuri de criză, orice gafe, certuri şi destrămări de guverne vor face rău populaţiei.

Pentru că am toate motivele să cred că datul de pomeni se va transforma la un moment dat în datul la gioale.