Domnia cantităţii şi cantitatea domniei

Nu mă aştept ca Băsescu să-şi folosească recent cîştigata influenţă în guvern în sens constructiv. (Bine, nu mă aştept nici să saboteze sistematic eventualele decizii strategice ale executivului care ar face bine ţării... alea cîte or fi ele). Băsescu va încerca să forţeze, evident, unele decizii care i-ar folosi, de tipul majorării salariilor profesorilor, dacă o fi cineva nebun să ia o astfel de măsură (ştiu, nu sînt simpatic). De restul probabil că nu se va sinchisi, doar pentru asta avem economişti şi finanţişti. În schimb, fire conflictuală fiind, preşedintele va folosi accesul practic nelimitat în treburile guvernului pentru a extrage acele informaţii care să-i folosească în momentul - destul de apropiat, după părerea mea - în care să i-o tragă cabinetului Boc (dacă o mai fi Boc pe vremea aia...). Este situaţia cea mai convenabilă pentru un preşedinte mereu "anti-sistem", cu atît mai mult cu cît criza va oferi teren pentru exprimarea nemulţumirilor, iar pe deasupra guvernul este rezultatul unei alianţe extrem de controversate.

Pentru că, da, Băsescu va avea grijă să reamintească tuturor cît de ilegitimă este această alianţă. Nu azi, nu mîine, dar probabil peste
3-4 luni. Asta va fi placa destinată fanaticilor preşedintelui, cei care, indiferent ce (le-)ar face Băsescu, îl vor privi cu adulaţie şi-i vor justifica toate gesturile, oricît de contradictorii.

Acest nucleu dur se va reduce văzînd cu ochii; marea scîrbă a început odată cu primele gesturi de tandreţe între PSD+PC şi PD-L şi are toate motivele să crească. Şi-atunci, întrebarea firească este: de unde speră Băsescu să mai adune voturi, dat fiind că şi-a îndepărtat cu bună-ştiinţă fanii ? Simplu: de oriunde altundeva. Dar în special de la electoratul PSD, convins între timp de bunele intenţii ale preşedintelui faţă de stînga. Trădare ? Nicidecum, e un cuvînt prea mare pentru o cauză atît de mică. Doar pragmatism împins la extrem şi un calcul ambiţios (mai lipsit de şanse ca oricînd, dar
asta-l face şi mai atractiv în ochii preşedintelui) că voturile sînt voturi şi-atît. Şi că, bineînţeles, stînga nu va produce un contracandidat pe măsură.

În rezumat, pentru Băsescu nu contează cîtuşi de puţin cine îl ajută să obţină un nou mandat: că n-or fi profesorii şi or fi bişniţarii din Ferentari, pe cine interesează ? Un anume tip de electorat - cel cu orientare de dreapta, din clasa medie, animat de valori şi de judecăţi morale - va fi tranzacţionat pentru orice electorat - unul eterogen, de orientări ideologice diverse (a se include extremiştii lui Vadim sau exaltatii lui Becali), atunci cînd nu sînt incerte şi oscilante. Nu că toţi aceştia ar fi de calitate inferioară, vor fi doar de altă calitate decît votanţii consacraţi ai şefului statului.

De "domnia" acestei cantităţi va depinde cantitatea domniei preşedintelui.