vineri, 30 ianuarie 2009

Proiect nou la Realitatea FM

De luni, 2 februarie, cine are chef să mă şi asculte din nou, nu doar să mă citească, o poate face la Realitatea FM, de luni pînă vineri, de la ora 16.

"Casa Presei" va fi un talk-show care se concentrează pe subiectul zilei şi singura emisiune cu invitaţi în studio: politicieni, sindicalişti, membri ai societăţii civile, jurnalişti – pe scurt, toate personajele grele ale zilei care au un cuvînt de spus. Formatul este acelaşi cu al "Turnului de control" pe care l-am făcut ani buni la Radio Total şi, tot ca şi vechea emisiune la vremea ei, este singura de acest gen de la un radio privat.

Am acceptat fără să stau prea mult pe gînduri invitaţia lui Robert Turcescu - care conduce postul - din cîteva motive simple:

• Mă asociez oricărui proiect radiofonic de conţinut şi tuturor celor care mai cred că în FM se poate face şi altceva decît prezentare de piese muzicale, farse la telefon sau revista presei de scandal;
• Susţin ideea unui radio de ştiri şi a unui program de dezbatere a subiectelor zilei destinat mai ales celor în mişcare sau la serviciu, care depind de această sursă de informare;
• Dincolo de management, consultanţă sau orice altceva rămîn în primul rînd jurnalist (iar formula de colaborare de la Realitatea FM îmi lasă destul timp şi pentru restul proiectelor media);
• Nu în ultimul rînd, contactul zilnic cu newsmakerii îmi asigură o bază de documentare şi mai bună pentru articolele de opinie de pe blog.

Principalele oraşe în care se aude Realitatea sînt Bucureşti – 90.2 FM, Cluj – 92.8 FM, Sibiu – 90.4 FM, Mangalia – 98.9 FM, Sulina – 107 FM.

Vă aştept în "Casa Presei", zilnic de la 16 la 17, la Realitatea FM.

6 comentarii:

the big hobbit spunea...

Felicitari, deja ai un ascultator :D Cand este prima emisie? (ca n-ai zis...)

Tudor Muşat spunea...

the big hobbit: de luni, 2 februarie, fix cu asta incepea postarea :) Multumesc, te trec primul si cel mai ascultator ! ;)

MirelaS spunea...

Mult succes! Sunt sigura ca o sa te descurci fara probleme. Si important este sa iti placa ce faci.
Stiu ca pana acum era Carmen Constantin, care se descurca binisor. Ce o sa faca de acum incolo?

Tudor Muşat spunea...

MirelaS: Multumesc, sigur ca ma simt bine sa revin la microfon, sint unul din norocosii care fac ceea ce le place, asa ca din punctul asta de vedere n-am a ma plinge. Carmen este redactor-sef adjunct si coordoneaza o jumatate de zi, inteleg ca asta ii lasa si ei mai mult timp pentru munca din redactie - cum am mai spus, implicarea mea in RFM se rezuma strict la emisiune si sper sa iasa ce trebuie.

nicu spunea...

Felicitari, ne bucuram pentru tine si cei care va incapatinati sa faceti presa ca lumea. Mult succes!

Tudor Muşat spunea...

nicu: Multam' !