De seară...

Content is king ! Am auzit sintagma asta toată ziua. Seminar despre platformele DTH şi transmisiile via satelit. Cîţiva oameni de seamă din industria comunicării s-au chinuit să demonstreze cum fără un conţinut care să domnească, toate eforturile televiziunilor de digitalizare, encodare şi revoluţionare în materie de HD, criptări şi alte alea vor fi inutile.

Content is king. Şi la sfîrşitul zilei mi-am adus aminte că România e republică...


mai mult

PDL campion la bullshit e !

Potrivit Hotnews, PDL ar vrea să se termine cu parlamentul bicameral de acum, care să fie înlocuit de unul unicameral.

Că de bine, de rău, un parlament cu două camere îşi avea rolul şi locul lui într-o ţară nici mică, nici neimportantă a Uniunii Europene, lăsăm la o parte. Interesant e că Boc şi colegii vor să înceapă strîngerea de semnături pentru această chestie imediat după alegerile generale din 30 noiembrie. După ! Sigur că e inutil să înceapă să le strîngă azi, cu nici două luni înainte de scrutin, dar abia acum le-a venit ideea ?? Mai ales că e vorba de un proiect atît de important, care reformează fundamental modul de funcţionare a instituţiilor statului şi duce la schimbarea Constituţiei ?

PDL va demara (mă rog, dacă o va face, de fapt, vreodată) această acţiune după ce tocmai îşi va fi ales deputaţii şi senatorii pentru un parlament tot bicameral. Cocoţaţi bine acolo, pentru încă 4 ani, respectivii se vor lamenta în legătură cu cheltuielile mari şi lipsa de responsabilitate pe care le generează un astfel de for legislativ "prea stufos". Şi vor participa cu mic cu mare la concursul de răspunsuri alambicate şi abracadabrante la întrebarea: de ce mama mă-sii n-aţi propus chestia asta în cei doi ani în care nici măcar n-aţi mai fost ocupaţi cu guvernarea ? Sau, înainte de a număra camerele Parlamentului, v-aţi numărat camerele vilelor şi aţi ajuns la concluzia că mai merită să staţi o tură ?...


mai mult

O TelenoVelă cu un singur actor

De cîteva zile, Dan Diaconescu poartă la OTV un război "împotriva mafiei presei din România". (Supărarea a plecat de la întreruperea emisiei OTV pentru 3 ore, decisă săptămîna trecută de CNA).

"Războiul" şi "dezvăluirile" s-au concretizat deocamdată într-un lung şir de amintiri şi de elemente autobiografice, centrate pe începuturile OTV, prilej pentru Diaconescu de a vorbi - literalmente - ore-n şir de unul singur. De capacitatea lui de a spune puţine lucruri în multe şi întortocheate cuvinte nu mă-ndoiam; la urma urmei, vorba unei prietene, Diaconescu are talentul deosebit de a-ţi vorbi o oră despre un stîlp de telegraf pierdut în mijlocul cîmpului...

Ce m-a amuzat însă cel mai tare a fost sondajul făcut prin sms
într-una din seri. "Vreţi să vă spun tot ce ştiu?" işi întreba Diaconescu telespectatorii, în dreapta ecranului. Ei bine, pe la miezul nopţii 31% răspunseseră nu !!

Acum, sînt două explicaţii: ori subiectul interesează publicul OTV infinit mai puţin decît tema Elodia, ori telespectatorilor OTV le e atît frică de potenţialul exploziv, senzaţional, nemaipomenit şi exclusiv al mărturisirilor încît se tem ca multiubitul realizator să nu păţească, Doamne fereşte, ceva în urma monologurilor de pe ecran...

Un fel de "noroc că m-aţi ţinut, că-i omoram!"

mai mult

Merci, pardon, bonsoir

Nu vi se pare că sîntem afundaţi pînă-n gît într-o mare cleioasă de clişee lingvistice ? Începutul îl face deja celebrul "deci". Dar există şi formule de final la fel de enervante, chiar dacă ireproşabile sub aspect gramatical. Cum ar fi: "(Vă doresc) o zi bună!". Sau "o seară plăcută". Acea amabilitate consumistă de doi bani. Sîntem plezniţi cu ea oriunde, oricînd. E livrată odată cu punga.

Uneori e exprimată atît de mecanic şi cu ochii în altă parte încît ai prefera să nu ţi se spună nimic în loc de formula-standard la care te obligă şeful sau vreo idee preconcepută despre cum să cîştigi încrederea/simpatia/banii clientului. Alteori e însoţită de un minimum de efort de comunicare, un zîmbet care parcă-parcă te-ar convinge că ţi-e adresată din suflet. Cel mai tare e atunci cînd vine după o evidentă răfuială: nu-ţi merge vreun cont online, sau ai probleme cu compania de telefonie mobilă, sau cine ştie ce vînzătoare şi-a manifestat incompetenţa sau agresivitatea. Iar după minute de discuţii în contradictoriu, eventual pe un ton ridicat, formula universală de încheiere aterizează inevitabil ca musca-n lapte: "Şi să aveţi o zi bună". E clar că nu asta îmi doreşti, pentru că tocmai te-ai chinuit să mi-o strici ! E clar că nu ai nici măcar discernămîntul de a ţine cont de electricitatea din aer ! E clar că eşti un papagal şi că te şi manifeşti ca atare...

Pentru că e omniprezentă, formula a căpătat lustru. I s-au adus îmbunătăţiri. Upgrade-uri. "O zi minunată!". "O seară excelentă!". "Un week-end liniştit!". "O săptămînă de excepţie!" Credeaţi că nu mă prind ? Că uit de papagal şi-mi imaginez o privighetoare ?!

Salut amabilitatea oriunde o-ntîlnesc, dar mi-e şi mai dragă atunci cînd vine natural. Şi cînd tonul cu care mi-e livrată nu sună a "şi mai du-te-n mă-ta!".

Şi mă mai umple de respect o altă formulă soios-dulceagă, cu care ţi se răspunde în general la restaurant atunci cînd ceri un sfat, o recomandare: "toate produsele noastre sînt excelente!". Lipsa de curaj, de imaginaţie şi, ei bine, da, tocmai lipsa de amabilitate, pentru că e mult mai uşor să îţi ascunzi apatia în spatele unui clişeu. Nota zece chelneriţei de la "Caru cu bere", care, întrebată de prăjituri, a roşit şi a lăsat uşor ochii-n jos, parcă mărturisindu-le părinţilor ultima boacănă: "Mie-mi place cel mai mult tortul de ciocolată"...

Toate cele bune !

mai mult

America de culoare

A venit şi rîndul republicanilor.

De data asta nu e vorba de candidatul la preşedinţie McCain, ci de partenera lui de "ticket".

Dacă America de culoare (neagră) a socotit că e vremea ei şi că alegerile de anul acesta sînt cele mai cîştigabile de pînă acum pentru democraţi, Sarah Palin şi-a pus în cap să cucerească America de cealaltă culoare. Roşie. "Redneck" se traduce, mot-a-mot, prin "ceafă roşie", ceafa înroşită de soare a celor care stau pe tractor sau la sapă sau cărînd cu cîrca baloţi prin porturi. Într-un cuvînt, "ţărănoii". O categorie impresionantă numeric, deloc neglijabilă politic şi, în general, destul de apropiată de conservatorii republicani. Iar Sarah a pus în mişcare o întreagă maşinărie menită să-i reconfirme Americii de culoare roşie filosofia: copii pe bandă rulantă, dreptul la (şi pasiunea pentru) arme, interesul pentru sporturi dure. Pe lîngă astea, un discurs ultra-colorat, chiar dacă cel mai adesea lipsit de substanţă.

Pentru că orice i se poate reproşa lui Sarah, mai puţin rigiditatea politicianului obişnuit. Cu speech-urile ei suculente şi radicale şi cu alaiul de teme de factură tabloidă care o însoţesc (fostă miss, mamă a 5 copii, autoare a tot felul de panseuri comice sau uşor ridicole), Palin pare revelaţia sezonului !

Unde democraţii n-au vrut o doamnă Clinton, republicanii au plasat o mai-puţin-doamnă Palin. S-a descris aşa chiar ea, cînd s-a prezentat miilor de delegaţi la Convenţie: "Există vreo deosebire între o femeie din Alaska şi un pitbull ? Da, una singură: femeia se dă cu ruj".

Într-adevăr, diferenţa stă acum în roşu. Roşu ca cefele "ţărănoilor".
mai mult

Un negru pentru Casa Albă

La convenţia de la Denver, Barack Obama a cîştigat oficial nominalizarea democraţilor pentru cursa prezidenţială. E pentru prima oară cînd un politician de culoare primeşte un astfel de mandat din partea unuia din cele două partide care îşi împart electoratul. Dacă la o astfel de premieră se va adăuga şi eventualul lui succes, atunci 2008 va aduce un punct de reper în istoria superputerii mondiale.

Nu lipseşte nici regia atent gîndită a unui astfel de moment. Obama îşi va ţine speech-ul către democraţi şi, implicit, către toată America, fix în ziua în care se împlinesc 45 de ani de la faimosul discurs "I have a dream" al lui Martin Luther King Jr., liderul mişcării de emancipare a negrilor. Culoarea nu mai contează azi în America - ăsta e mesajul.

Susţinătorii lui Obama vorbesc despre ilustrarea perfectă, în secolul 21, a visului american (ideea că pe acest tărîm al făgăduinţei ai şansa de a ajunge cineva, realizat, ocupant al oricărei poziţii sau demnităţi în stat, de oricît de jos ai pleca şi oricît de potrivnică ţi-ar părea iniţial soarta). Dincolo de partea romantică, lucrurile sînt probabil ceva mai complicate. Strategii or fi calculat că America de culoare - extrem de numeroasă - e mai puternică şi mai predispusă ca oricînd să ia parte la decizia politică. Acest calcul o fi fost mai puternic decît experienţa familiei Clinton şi riscul de a rupe Partidul Democrat luate la un loc. Rănile din tabăra democrată nu s-au vindecat nici acum, dar, de dragul unui scop mai important, ciocurile s-au făcut mici. Americii de culoare i se adaugă America foarte liberală în gîndire şi cea sictirită de războiul din Irak sau de criza economică. Faptul că Rusia invadează Georgia iar McCain, la cei 70 de ani ai săi, pare mai calificat să ia decizii dure de politică externă probabil că îi interesează mai puţin pe americani decît că-şi pierd casele sau că nu-şi mai permit benzina cea de toate zilele...

Fiecare epocă are priorităţile ei. La fel cum are şi candidaţii ei. Poate că Bush junior a reuşit două mandate din lipsă de competitori pe măsură. Acum, adversarul republicanilor e un star în ascensiune. Sau poate că atunci a contat mai mult restabilirea prestigiului american şifonat de atentatele teroriste. Pentru moment, e mai importantă chiria...
mai mult

Sweet homecoming

Îmi dau seama că blogging-ul de la distanţă e o mare cucerire a tehnicilor comunicării, şi totuşi am ales să nu uzez de ea. Am vrut să nu fac, aproape o lună, ceea ce fac de obicei acasă, incluzînd scrisul...

De cîte ori mă întorc de pe undeva, încerc să mă prefac, în primele zile, că sînt un fel de turist la mine acasă. Încerc să mă pun în pielea unui străin venit la Bucureşti şi să mă uit după lucrurile sau atitudinile după care mă uit eu atunci cînd vizitez alte locuri. Încerc să găsesc toate semnele bune ale unei apropieri de standardele altora. Da, Bucureştiul are, din ce în ce mai mult, aerul unui oraş care progresează. Sigur că ceea ce zace, adesea, dincolo de centru, pare înfricoşător prin comparaţie cu zonele marginale echivalente ale Londrei, Vienei sau Romei. Dar, una peste alta, asfaltul parcă a început să capete aceeaşi textură, iar tramvaiele să facă mai puţin zgomot.

Şi cu toate astea, mai e mult pînă departe. Micul meu exerciţiu e menit să-mi dezvăluie acele lucruri pe care obişnuinţa şi statutul de cetăţean născut aici mă împiedică uneori să le observ. Nu neapărat o listă a punctelor tari sau slabe e importantă, ci atmosfera generală, nota de trecere, măsura în care se face simţit şocul cultural la fiecare revenire. Deocamdată, parcă e - încă - mai bine la ei...


mai mult

Intervenţie reuşită

Ţine de doctor, dar nu de o performanţă medicală e vorba. Mişcările de săptămîna aceasta ale lui Sorin Oprescu au aceeaşi bună execuţie din campania electorală. Probabil flerul lui, dar în orice caz dublat esenţial de strategia şi punerea în pagină a echipei care-l consiliază. Şi de data asta nici măcar n-a fost vorba de ceva complicat.

Ideea cu demolatul teraselor şi altor construcţii - ilegale, de altfel - din Herăstrău a fost simplă şi de efect. De multiplu efect. În primul rînd, e vorba de simpla respectare a legii, şi numai enunţul ăsta şi pare aşa, un fel de surpriză plăcută... ştii că e posibil, dar nu credeai de mult timp că se mai poate întîmpla... Dacă e adevărată afirmaţia că terasele alea primiseră preavize şi somaţii de vreo doi ani, atunci are valoarea unui gest de normalitate întîrziat, deci îndelung aşteptat. În al doilea rînd, noul primar a găsit o bună modalitate de a arăta că pune în practică - şi încă repede ! - promisiunea cu Bucureştiul redat bucureştenilor, sloganul său din campanie. (Probabil doar amatorii de mese şi distracţii în fix acele localuri au avut ceva de obiectat). În al treilea rînd, a fost un bun pretext să subliniezi - şi ce mi se pare şi mai tare e că nici n-a fost nevoie de o subliniere explicită, cu iz politicianist - că perpetuarea stării incerte şi/sau ilegale de acolo avea legătură cu mandatul lui Videanu, el era cel care nu s-a atins de nesimţiţii care au construit pe spaţiul verde şi pe domeniul public.

Nu sînt fanul lui Oprescu şi cred că dacă va reuşi să realizeze cîteva proiecte pentru Bucureşti o va face în acelaşi stil, dintr-un mix de orgoliu, idei prinse din zbor şi sfaturi bune venite de la o echipă ce pare dedicată. Evident că gesturi demonstrative ca ăsta nu ţin loc de management al oraşului, dar fac parte din el. Iar primul punct marcat de Oprescu este că s-a mişcat repede, cu vîlva necesară şi pe cîteva teme la modă pentru toate categoriile de public, cum sînt construitul anapoda, batjocorirea parcurilor şi a spaţiilor verzi, întreprinzătorii suspecţi. Iar această promptitudine îi dă un start bun.
mai mult

De la ostentativ la obsesiv-compulsiv, via vocativ

De cîteva luni bune, "Libertatea" are o fixaţie. Unii probabil o numesc "reţetă", parte din arsenalul secret cu care un ziar de scandal ţine piept (nici o aluzie la divele porno de pe prima pagină) concurenţei. Şi-anume vorbeşte cu glas tare. Se adresează direct protagoniştilor din materialele respective. Îi ceartă, ţipă la ei, se miră, îi întreabă, le strigă diverse chestii. Cum ar fi: "Mutule, ce maşină ţi-ai tras!". Sau: "Irinele, oare te înşeală Monica ?!". Ori: "Alina, vezi că vine alta mai porno ca tine!" (mă rog, citate aproximative, cu valoare de exemplu).

Asta o fi ideea "Libertăţii" de originalitate în faţa competiţiei. Sau poate vreun studiu atent elaborat a arătat că cititorul simte nevoia să audă din partea ziarului reacţii pe care şi el, cititorul, le-ar avea, poate, dacă s-ar întîlni faţă-n faţă cu Mutu (sau Irinel, sau Alina) şi şi-ar permite să i le strige, aşa, de bună ziua... Beats me...

Obsesia pare să fi scăpat însă de sub control în ediţia din 7 iulie. Titlurile cu vocative în ele au dat năvală peste cititori de parcă era concurs. Poate era. "Adelina, l-ai înnebunit pe popă cu decolteul tău!", observă excitat autorul chiar pe prima pagină. Ceva mai încolo, în rubrica "Actualitatea", altcineva se/o întreabă: "Andreea, cum ai dat bac-ul la sport ?". Dar asta e departe de a fi tot. Se face apel şi la noi, cineva ne trage de mînecă: "Ia uite ce şi-au pus pe maşini!" (era vorba de nişte stickere, dacă eraţi curioşi). Cronicarul monden nu face excepţie: "Mazăre, ce ţinută de gangster ţi-ai tras!". Totul culminînd cu o recomandare îngreţoşată: "Britney, treci la epilat !".

Înainte credeam că trebuie să fii complex şi să posezi o mare artă a disimulării, scriind prostii pe înţelesul ultimului semi-analfabet din fundul ţării. Dacă asta e noua cerinţă strategică (căruia numai vreun şef elveţian sau român îi vede sensul), atunci stima mea pentru oamenii de-acolo tocmai a devenit şi mai mare !

Ziarule, ce-ai, băi, cu noi ?!?

mai mult

Situaţia cu transpiraţia

De cîteva luni bune, campania celor de la Rexona şi-a întins tentaculele peste tot. Şi-au făcut rost inclusiv de emisiuni tematice pe la TV, unde de fapt se făcea la greu publicitate mascată. Mă rog, scopul scuză mijloacele... Au ajuns - legitim, de data asta - şi în subteran: ştiţi pătrăţelele de plastic destinate reclamei, lipite de inelele de care să te ţii în metrou, atîrnate de bara de desupra capului. Pe respectivele pătrăţele se lăfăie subsuoara cu porcuşor înconjurat de muşte şi de sloganul "Transpiraţia strică reputaţia" (btw, nu s-a prins nimeni că în reclama TV doamna dă cu deodorant peste respectivul porcuşor ?! Presupunînd că faci campanie pentru mai puţin educaţi, n-or să înţeleagă unii că merge să te dai peste şi să te speli mai puţin ?? Să te ţii atunci rahat în pădure de brazi, vorba bancului...).

Revenind, cum de ceva vreme sînt client fidel al metroului, mă amuz de reacţii. Cam în opt cazuri din zece, doamnele care se agaţă de inele şi dau cu ochii de reclamă, lasă automat mîna jos, preferînd să se ţină de altceva. Explicaţia că ar avea atît bun-simţ încît îşi dau seama că pot fi chiar ele cele în cauză şi nu vor să deranjeze nu ţine, pentru că dacă erau aşa pline de bun-simţ, foloseau ce trebuie încă de dimineaţă. Deci nu, nu e asta. De fapt e reacţia tipică, instinctivă, a oricărei persoane, de a nu da naştere la asocieri negative. Exact ca atunci cînd cineva zice "băi, miroase ceva a rahat în camera asta", iar noi ceilalţi ne uităm imediat pe talpă să vedem dacă nu cumva sîntem norocoşii cu pricina. Sau cînd spui proverbul cu prostul care îşi pune singur mîna-n cap, şi ai grijă să nu-ţi treci nici tu mîna prin păr în următoarele cîteva secunde. Să stai atîrnată de inel, cu subsuoara la vedere lîngă cea incriminată, cu porcuşor pictat pe ea, e probabil tabloul pe care nici o cucoană care realizează situaţia nu şi l-ar dori. Aşa că mai multe braţe lipite de corp = mai puţine mirosuri eliberate în aer şi mai puţine riscuri ca mirosurile să nu fie cele de Rexona. Campanie cu efect - chiar dacă indirect - garantat !
mai mult