De ce ar putea fi, pînă la urmă, tot Stolo premier

De cîteva zile asist la freamătul legat de desemnarea premierului şi, vorba bancului, "oricum aş asambla bicicleta asta, tot mitralieră-mi iese".

Premisa este că ne aşteaptă un an care va fi: 1. electoral; 2. de criză. Ca atare, cine va fi la guvernare trebuie să facă balet printre aceste două chestiuni. La primul capitol, trebuie ori să-şi asume riscul de a fi sacul de box al preşedintelui, ori să-l susţină deschis. La capitolul doi, trebuie să fie în stare să gestioneze inevitabile probleme.

Şi-acum, cine umple căsuţele, cine se potriveşte variantelor de mai
sus ? Şi mai ales cine vrea să mai rămînă în cursa asta ?

PNL are toate motivele să o abandoneze. În primul rînd, după patru ani de guvernare, e departe de a fi cu foamea-n gît. În al doilea rînd, retragerea în Opoziţie le-ar permite să adune capital electoral pe seama unui guvern pe care vor fi toţi ochii în vremuri de criză. Va putea oricînd să spună că ar fi continuat creşterea economică, şi în general că ar fi făcut şi ar fi dres – adică se retrage, cumva, în plină glorie (a se citi stabilitate). Şi în al treilea rînd, de ce ar guverna cu PD-L ca să fie iarăşi înţepat şi hărţuit după nici două săptămîni ? Opoziţia pare, cel puţin pentru un an, soluţia optimă pentru liberali. Mai ales dacă Tăriceanu vrea să adune capital pentru o candidatură la preşedinţia ţării.

Mai rămîn PSD şi PD-L, oricum primii doi clasaţi.

PD-L se vede, cumva, vioara întîi. Atîta a urlat că are trei mandate mai mult şi că România a votat dreapta, încît mi se pare că e obligat să nu treacă în opoziţie. La fel cum se declară capabil să gestioneze şi criza financiară. Dar e oportun pentru ei să guverneze cu PSD ? Băsescu va trebui să dea şi în ei, la nevoie, mai ales dacă e să dea premierul. Dincolo de orice, însă, o coaliţie va ruina susţinerea celor de dreapta faţă de PD-L şi Băsescu. S-ar dovedi că FSN chiar s-a refăcut, cum au prezis gurile rele, şi că lipsa de identitate a PD-L - pînă ieri tolerabilă de dragul unei cauze mai bune – ascundea, de fapt, înclinaţii de stînga.

În schimb, PSD e disperat să ajungă la guvernare. El poate fi sacul de box al preşedintelui, dar s-ar putea să vadă asta ca pe un risc minor, în comparaţie cu nevoia de a-şi reface resursele şi de a-şi potoli foamea care-l macină după patru ani de opoziţie. Cît despre gestionarea crizei, cred că asta îi preocupă cel mai puţin. Pe orice vreme, stînga ştie să dea, iar asta va păstra fidel electoratul de la ţară şi din urbanul mic, oricîte dezechilibre ar produce şi oricîte critici ar veni din alte direcţii.

Trăgînd linie, singurii care ar avea ezitări să guverneze cu ceilalţi sînt democrat-liberalii. Ca să evite această situaţie, ar putea propune un guvern minoritar. Măcar pentru un an, pînă trece Băsescu hopul. Şi de conivenţă cu PSD, căruia să-i fie aruncate mici ciolane pe traseu, să nu-i mai chiorăie maţele... După care mai vedem, mai negociază Hrebe ceva, că doar nu stă degeaba. Un astfel de guvern "de sacrificiu" PD-L trebuie condus de un om de sacrificiu: Theodor Stolojan. Antipatiei pe care o stîrneşte i se va opune aşa-zisa lui competenţă economică: "în vremuri de criză n-avem nevoie de personaje carismatice, ci de specialişti cu dinţii strînşi etc. etc." Iar Stolo e uşor dispensabil la nevoie, are deja imaginea unui om care a mai renunţat la cursele electorale în ultima clipă, for a greater good.

Şi dacă nu vă place bancul cu mitraliera, îl mai am şi pe cel cu aşchia lui Bulă, care, se ştie, s-a învîrtit ce s-a învîrtit... şi pînă la urmă tot în cur a intrat !