luni, 23 iunie 2008

Ţi-am dat bip, că sunt voinic/şi în cap nu am nimic!

Sîmbătă seara. Cină romantică, la terasă, cu lampioane, muzică în surdină şi tot tacîmul. Primul sms a venit pe la nouă şi jumătate. Al doilea peste vreo 5 minute. Următorul peste alte trei. Peste încă două minute – un altul. Şi încă unul. Şi încă unul. Şi încă unul.

Preţ de o oră şi jumătate, Adrian Eftimie, Vania, Thornado şi alţi papagali m-au invitat prin sms să-i votez la un număr scurt în nu-ştiu-ce competiţie muzicală. La unşpe fără cinci am cedat nervos şi am apelat serviciul de relaţii cu clienţii. La urma urmei, implicarea operatorului era evidentă: dacă expedierea mesajelor putea fi şi la întîmplare, numărul scurt din 4 cifre care colecta "voturile" şi ascunderea indentităţii expeditorului sub un nume de cod erau clar rezultatul unei colaborări cu compania de telefonie.

La 22.57, vocea catifelată a robotului de la Vodafone m-a informat:"pentru a intra în legătură cu un consultant aveţi de aşteptat 10 secunde". Am ascultat melodia în buclă trei minute, după care vocea catifelat-automată a revenit zeflemitor: "serviciul nostru este disponibil doar între orele 8-23".

Paranteză: am o lungă istorie a problemelor cu Vodafone. Băieţaşii şi fetiţele de la call center care se intitulează pompos consultanţi sunt ori nişte nesimţiţi aroganţi, ori foarte amabili. În 90% din cazuri, rezultatul discuţiei e însă acelaşi. Diferă doar maniera în care respectivii ajung la concluzia că problema e peste puterea lor de rezolvare imediată şi că "s-a notat", "vom transmite", "vă mai căutăm noi". Un contract de transfer de responsabilitate a fost procesat după trei săptămîni, deşi din două-n două zile eram minţit senin "azi se rezolvă, chiar acum am introdus totul în reţea". Un domeniu Internet a fost suspendat deşi era plătit – a durat 8 zile pînă cînd cineva să recunoască greşeala şi să promită o reducere compensatorie a facturii (lucru care de alfel nu s-a întîmplat niciodată). Aplicaţia de control online a flotei de telefoane a mers numai după ce cineva s-a convins, în alte cîteva zile, că nu e "de la cache-urile" mele, ci de la un bug al lor. Niciodată operatorul nu e de vină, întotdeauna tu eşti cel care precis a făcut ceva greşit ! (Şi nu, nu întrebaţi de ce nu schimb furnizorul – sunt pentru îmbunătăţrea serviciilor şi corectarea erorilor, nu pentru abandon tot pe timpul şi banii mei).

Revenind: probabil că aş fi uitat de incidentul de sîmbătă dacă azi la prima oră n-ar fi sunat pe acelaşi mobil un vînzător de credite bancare, gata să-mi facă o ofertă. Aşa că am sunat şi eu la Vodafone. I-am explicat consultantului că sînt clientul companiei de peste 10 ani, că numărul în cauză e "pe firmă" şi ca atare nu ar trebui să fie ocupat cu spam-uri şi că la ultima actualizare a contractului, de acum două luni, am menţionat explicit, ca de fiecare dată, că nu doresc să primesc oferte de nici un fel, nici de la companie, nici de la partenerii ei. Miracol ! Poate că băiatul de la telefon e unul care nu minte, din principiu. Poate că era un naiv în prima lui zi de lucru. Sau poate mai degrabă în ultima. Poate că era sătul de bullshitul servit zilnic clienţilor. Cert e că mi-a răspuns fără ezitări: "Pe contul Dvs. figurează, într-adevăr, interdicţia de a trimite mesaje publicitare, şi cu toate astea a fost ignorată! Nu ştiu dacă din neglijenţă sau deliberat, dar e clar că nu s-a ţinut cont de ea. Îmi cer scuze pentru incident, altă explicaţie nu am, v-am modificat însă chiar acum setările, astfel încît să nu mai primţi alte spam-uri.". Recunosc, mi-a închis gura. Poate că era doar un PR-ist genial, care n-a mişcat de fapt nici un deget. O să mă lămuresc la următorul concert, sau în campania de la toamnă, cînd Tăriceanu, Videanu, Berceanu sau Motreanu o să-mi ceară votul...

Iar pentru DJ Eftimie, Vania, Thornado şi alţi ciumeţi am următorul mesaj (ştiu că probabil l-ar pefera prin sms, dar asta e...): aţi cumpărat degeaba o bază de date Vodafone, dacă nici măcar nu v-aţi dat osteneala să vedeţi că n-am nici în clin nici în mînecă cu targetul vostru sau cu băşina de competiţie la care participaţi. Nu numai că nu am să votez pentru voi, dar probabil că data viitoare, dacă va mai fi vreuna, eu şi cunoscuţii mei la fel de sătui de spamurile voastre o să investim într-un teanc de cartele. Nu mă îndoiesc că de la niscai colegi din presă vom afla nu numai numerele voastre, dar probabil şi pe-ale rudelor sau prietenilor apropiaţi. O să vă sunăm sau o să vă dăm mesaje o seară întreagă, aşa, for fun, pînă o să vă întrebaţi cine mama dracului are ceva cu voi şi de ce. Şi dacă o să sunaţi la unşpe fără cinci la serviciul de relaţii cu clienţii, o să aveţi chiar şi ocazia să mai ascultaţi şi altă muzică decît a voastră !

5 comentarii:

Unknown spunea...

Sa nu va ganditi la schimbarea operatorului ca s-ar putea sa aveti surprize si mai neplacute... ca de la un nivel tot romanesti sunt serviciile :|

Kidha spunea...

Haha. De-aia n-am eu abonament.Si ce bine e, desi mai au si pe cartele scapari din cand in cand, dar perfect random, asa ca le trec cu vederea.

Oricum, de apreciat ca vezi adevaratii spammeri. :D

Tudor Muşat spunea...

Tudor: Nu ma indoiesc :) Cum spuneam, speranta in imbunatatirea serviciilor moare ultima.

kidha: O, sint convins ca nu vorbim de ADEVARATII spammeri :D Dar un spammer mic poate produce un stress mai mare, in functie de context... :)

Anonim spunea...

:):):):):):):)
te vad ca de obicei in lupta cu lumea ... pacat ca nu eram acolo sa ma rad un pic !

Tudor Muşat spunea...

radu nicolae: Da, razboiul consumatorului cu furnizorii :))