Nici nu se putea potriveală mai nefericită: în ziua în care BBC îşi anunţa dispariţia dintre reperele presei române, cîţiva senatori îşi pătau chiloţii cu spîrcîiala legislativă numită "modificarea Legii Audiovizualului", care obligă jurnalele radio-TV să includă în proporţii egale ştiri "pozitive" şi "negative".
De 24 de ore, mediile de comunicare (ziare, audiovizual, online) sucesc pe toate părţile aberaţia cuplului de comici involuntari Ghişe-Funar. (Fără îndoială că cei doi vor intra în istorie, indiferent dacă legea va intra în vigoare sau nu). Nu cred că are rost să reiau uimirile, indignările sau argumentele presei, societăţii civile şi publicului larg, o sinteză bine făcută a discuţiilor găsiţi aici. În ce mă priveşte cred că, indiferent dacă eşti din presă sau nu, nu-ţi trebuie decît bun-simţ şi ceva sănătate mintală ca să constaţi că:
1. o ştire înseamnă ceea ce e de interes public şi are impact asupra unui număr cît mai mare de oameni (ei bine, da, chiar dacă e vorba de bikinii Andreei Marin, la urma urmei);
2. ceea ce e pozitiv pentru unii e negativ pentru alţii, şi în orice caz, cei doi termeni sunt suficient de vagi încît să se preteze la interpretări şi pentru un filosof, şi pentru un analfabet.
Probabil că unii dintre cei care au votat proiectul şi-au imaginat că vor rezona cu nemulţumiţii de ponderea violenţei (violuri, accidente, omucideri, flagranturi de adulter cu năbădăi) sau can-can-ului şi trivialului. Îi invit să citească punctul 2. Şi le reamintesc că nu o lege poate decide ce se consumă şi ce nu, poate doar legea pieţei. Care stabileşte şi ponderea din jurnale, că veni vorba. În plus, există jurnale şi jurnale - de la Pro TV şi Antena 1 trecînd prin Realitatea sau TVR şi pînă la Trinitas TV există suficiente nuanţe.
Alţii şi-or fi închipuit că fac un mare bine colegilor din guvern dacă obligă media să prezinte cine ştie ce măsuri sau iniţiative. Numai că guvernul s-a împotrivit din răsputeri proiectului. În plus, o majorare de pensii sau o recoltă-record vor fi comunicate oricum, şi fără cota stabilită de lege. De ce ? Vezi punctul 1 !
Presupunînd că majoritatea senatorilor realmente asta simte în legătură cu efectele ştirilor negative, trebuie să fii extraordinar de prost sau de pervers ca să şi ieşi public cu o astfel de propunere sau să-i dai girul. Prost pentru că eşti rupt de realitatea care stabileşte de vreo 2-3 sute de ani ce-i aia o ştire. Pervers pentru că abia aştepţi să începi un joc de-a Big Brother şi să vezi pe toată lumea chinuindu-se să îl înţeleagă sau să marşeze la el.
Ce mi se pare cel mai important de notat este însă pînă unde s-a ajuns cu preocupările în Senatul României. Un astfel de subiect spune, într-adevăr, multe despre ocupanţii fotoliilor de acolo, oricît de mult te-ai strădui să aperi rolul instituţiilor democratice ale statului şi legitimitatea celor care le reprezintă. Cred că şi nea Gheorghe din deal şi Patapievici au aceeaşi flegmă pe limbă.
Nici nu-i de mirare că tot ieri pagina oficială a Senatului României a devenit loc de joacă pentru internautii ceva mai pricepuţi, care şi-au postat poze personale în chip de aleşi sau au recurs la năzdrăvănii şi mai picante. Din păcate nici una suficient de relevantă pentru ceea ce simt, în materie de perversiuni sexuale, jurnaliştii şi publicul faţă de aleşii lor...
joi, 26 iunie 2008
Senatul României vă prezintă ştirile !
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
hahaha, buna aia
Cat despre alea bune si rele, poate distinsii domni au vrut sa atraga simpatia cucoanelor care se tot uita si nu-nceteaza sa se oripileze privind stirile de la ora 5. Fiecare cu targetul lui pana la urma :P
Cucoanele alea şi alţii ca ele una răspund la sondaj, alta consumă - alfel nu se explică audienţa fenomenală a programelor pe care le incriminează. Bănuiesc că de-aia se uită, ca să aibă de ce se oripila :P... "Nouă nu ne place, noi studiem, ca să combatem!". Bleah... În afară de asta, au la dispoziţie nenumărate jurnale... e pe alese.
Trimiteți un comentariu