vineri, 24 octombrie 2008

Scene de dialog social...

Băsescu a promulgat legea prin care se măresc lefurile profesorilor. Dacă e adevărat că aceştia au înclinat balanţa în favoarea lui la alegerile din 2004, atunci e un populism justificat. Evident, nu numai asta: i-a pus lui Tăriceanu în cap celelalte sindicate care vor şi ele bani în plus la salarii. Premierului îi e greu să explice de ce creşterea e anormal de mare şi că nu are de unde lua banii - chiar dacă e adevărat - cîtă vreme a girat pînă acum salariile fabuloase din administraţia publică, de care vorbeşte acum toată lumea.

Pe de altă parte, Tăriceanu se ştie totuşi apărat de calculele economice de bun-simţ, care poate nu ţin la ţară, dar spun ceva unui public urban activ şi informat, care vede dincolo de lungul nasului. Iar aberaţia cu lefurile sau pensiile unora ca Florea Geică n-ar trebui să justifice o altă aberaţie (lefuri mai mari = taxe şi impozite mai mari, care să le susţină, it's as simple as that). Premierul va juca încă două luni cartea politicianului responsabil şi echilibrat, care trebuie să ţină ţara pe linia de plutire în vremuri de criză. Lucru care nu va trece neobservat de cei avizaţi din punct de vedere economic, că doar nu votează numai satele la alegerile astea.

Ca să facă mai dinamic acest joc cu aparentă sumă zero, liderul sindicatelor din sănătate, Marius Petcu s-a trezit propunînd o variantă prin care să li se mărească şi lor salariile: guvernul să le lase măcar un acord semnat, să aibă şi ei ceva la mînă, că pe urmă o să aibă ei grijă ca viitorul cabinet să-l pună în practică !

Mi-a adus aminte de cei care se trezeau să aprindă lumina pe la bairame, cînd toată lumea dansa îmbrăţişată...

Niciun comentariu: