Scene de dialog social...

Băsescu a promulgat legea prin care se măresc lefurile profesorilor. Dacă e adevărat că aceştia au înclinat balanţa în favoarea lui la alegerile din 2004, atunci e un populism justificat. Evident, nu numai asta: i-a pus lui Tăriceanu în cap celelalte sindicate care vor şi ele bani în plus la salarii. Premierului îi e greu să explice de ce creşterea e anormal de mare şi că nu are de unde lua banii - chiar dacă e adevărat - cîtă vreme a girat pînă acum salariile fabuloase din administraţia publică, de care vorbeşte acum toată lumea.

Pe de altă parte, Tăriceanu se ştie totuşi apărat de calculele economice de bun-simţ, care poate nu ţin la ţară, dar spun ceva unui public urban activ şi informat, care vede dincolo de lungul nasului. Iar aberaţia cu lefurile sau pensiile unora ca Florea Geică n-ar trebui să justifice o altă aberaţie (lefuri mai mari = taxe şi impozite mai mari, care să le susţină, it's as simple as that). Premierul va juca încă două luni cartea politicianului responsabil şi echilibrat, care trebuie să ţină ţara pe linia de plutire în vremuri de criză. Lucru care nu va trece neobservat de cei avizaţi din punct de vedere economic, că doar nu votează numai satele la alegerile astea.

Ca să facă mai dinamic acest joc cu aparentă sumă zero, liderul sindicatelor din sănătate, Marius Petcu s-a trezit propunînd o variantă prin care să li se mărească şi lor salariile: guvernul să le lase măcar un acord semnat, să aibă şi ei ceva la mînă, că pe urmă o să aibă ei grijă ca viitorul cabinet să-l pună în practică !

Mi-a adus aminte de cei care se trezeau să aprindă lumina pe la bairame, cînd toată lumea dansa îmbrăţişată...

mai mult

Nu raspund la esemes

Am crezut că telefonia mobilă = viteză.

Vodafone se chinuie de luni bune să-mi spulbere această nefondată - şi probabil contraproductivă pentru ei - prejudecată.

Dintotdeauna, factura mea este emisă pe 27 ale lunii. Dintotdeauna, o primesc cu poşta pe 2 sau pe 3 ale lunii următoare. Şi dintotdeauna, pe 7 sau pe 8 - cam la cîteva zile după ce a fost şi plătită - Vodafone îmi trimite un sms: "Vă anunţăm că la data de 27 vi s-a emis factura X, cu valoarea Y etc".

Credeam că ceea ce vine pe unde trebuie să fie buzduganul aruncat în poartă de ceea ce vine, mai tîrziu, pe hîrtie. Nu. E invers. Sau în orice caz fără prea mult sens.

Credeam că e bine să ştiu la ce sumă să mă aştept dacă se pierde cumva factura tipărită. Ceea ce, pe vremuri, era foarte posibil şi mult mai probabil să se întîmple decît să nu-ţi ajungă un sms. E drept că azi e, destul de des, invers. Deci, dacă stau să mă gîndesc, are ceva sens.

mai mult

Frenezie din ipocrizie. Egal Primărie.

Dacă propunerea izvorîtă din capul împădurit cu idei creţe al viceprimarului general Robert Ionescu va căpăta formă de lege sau hotărîre CGMB, atunci căsătoriile şi înmatriculările de autoturisme nu vor mai fi posibile fără ca protagoniştii să fi plantat înainte un copac. Detaliile aici. WTF ??

Lăsăm la o parte alăturarea căsătorii-înmatriculări auto. Probabil că în mintea viceprimarului viaţa de cuplu şi gazele de eşapament sînt la fel de nocive. Mă intrigă mai tare cum de sunt bani pentru înfiinţarea unui serviciu special care să se ocupe de primirea cererilor, de supravegherea plantării şi de emiterea certificatelor. Păi n-ar fi mai simplu ca în loc de toţi funcţionarii ăştia să mai angajăm lucrători la spaţiile verzi, care chiar să planteze, constant, sistematic şi după o strategie clară, copacii de care e nevoie, în loc să aşteptăm cununii şi cumpărări de maşini ?! Presupun că pomii, pe care teoretic i-ar plăti cetăţenii în cauză, nu se cumpără cu bucata, în ritmul nunţilor sau al achiziţiilor auto, ci în loturi mari, mai ales că e vorba de licitaţie publică, cum spune primăria.

Pe urmă, dacă tot e să ne punem la mintea lui Ionescu, proiectul mai generează nişte dileme: dacă se ajunge la divorţ, ce facem cu copacul, îl tăiem ? Sau certificatul doveditor se poate refolosi la o nouă căsătorie ? Dacă da, se stabileşte la partaj cine rămîne în posesia lui ? Trebuie sincronizate unirile destinelor cu perioadele din an în care se pot face plantări sau se admit şi excepţii ? Trebuie doar platani şi frasini, sau e voie şi cu palmieri, cum am văzut în sectorul 4 ?

Obrăznicia cea mai mare mi se pare însă faptul că Primăria Bucureştiului, principala responsabilă de distrugerea spaţiului verde prin autorizaţiile de construit haotic, vine cu o astfel de propunere. Folosindu-se de isteria eco-friendly care dă bine mai mult la PR şi CSR decît produce rezultate concrete, PMB mă pune să înlocuiesc ceea ce au tăiat zecile de mari dezvoltatori imobiliari sau să plantez ceea ce vor tăia oricum mîine.

Păcat că lemnul din care e făcut capul lui Ionescu şi altora ca el nu produce şi frunze - am fi rezolvat o mare parte din problemă. Iar dacă nesimţirea ar avea crengi, am fi locuit cu toţii într-o mare şi frumoasă pădure !

mai mult

Vai, ce bine ne distrăm !

Cititi mai întîi asta şi pe urmă asta şi asta (c/o Hotnews).

Cred că din cînd în cînd Băsescu simte nevoia să-l vadă de aproape pe Tăriceanu ca să se încarce pentru o nouă serie de şuturi.


mai mult

Made in China

Ani de zile am cumpărat produse chinezeşti pentru că nu ne puteam permite altceva. Acum nu există altceva. De la haine pînă la electrocasnice pînă la usturoiul care l-a înlocuit complet pe cel românesc în hipermarketuri...

Ani de zile, prietenul meu din Italia a privit indignat la românii care îşi luau televizoare LG sau Samsung, în loc să protejeze piaţa UE din care aveau să facă parte. Între timp s-a resemnat - mărcile lui preferate Philips şi Grundig sînt în proporţie de 90% făcute în Asia.

Companiile îşi externalizează producţiile în zone cu costuri mici, ceea ce le scade cheltuielile şi le creşte profiturile. În plus, populaţiile din zonele respective au de lucru, ceea ce le face să stea locului, să nu provoace dezechilibre şi revoluţii, să aibă, în fond, ce mînca. Din acest echilibru nu cîştigă însă şi consumatorul. Fericite că au costuri mai mici de producţie, marile companii nu mă fac şi pe mine părtaş la bucuria lor. Preţul laptopului, sau al genţii, sau al cămăşii "de firmă" rămîne la fel de mare, în ciuda cheltuielilor mai mici de fabricaţie. Diferenţa - sau cea mai mare parte din ea - e în buzunarul producătorului, nu şi în al meu. Şi-atunci, why bother ? Dacă şi Philips şi LG se fac în Asia, ce mai contează pe care-l iau ? Voi cumpăra la întîmplare sau orientîndu-mă după alte criterii decît apartenenţa sau tradiţia sau fosta reputaţie a unei mărci. Care îşi va vedea încasările scăzînd sau, în orice caz, necrescînd.

De ani de zile, eticheta "Made in China" e, în general, sinonimă cu cantitatea, nu cu calitatea. Reprobabil pînă ieri, acest lucru devine un atu în condiţiile în care bunurile "de larg consum" trebuie să dureze puţin, pentru a fi rapid înlocuite de altele la fel. Un alt motiv de adormit eventualele ezitări ale marilor producători.

Înainte, China era renumită pentru jucării. Sau pentru espadrile. Sau pentru alifiile pentru răceală. Situaţia s-a schimbat demult. De ani buni, China face orice pentru oricine. Inclusiv laptele praf care a intoxicat bebeluşii de pe un continent întreg, sau aţa chirurgicală nesterilizată care a infectat mortal o pacientă dintr-un spital românesc. Prin comparaţie, cămăşile Marks&Spencer făcute în Vietnam sau laptopurile Dell produse în Thailanda par glume. Lăcomia şi calculele economice au uneori consecinţe mult mai grave decît o cusătură făcută prost sau o baterie care nu ţine.

mai mult

O măgărie cît casa (naţionalizată)

"Cotidianul" are azi o analiză scurtă şi la obiect a ceea ce s-a urmărit de fapt prin modificările la legea retrocedărilor. (Utilă îndeosebi celor care, nu din rea-voinţă şi nici din rea-credinţă, consideră că subiectul e prea "fanatizat").

Nu trebuie să fii un geniu ca să pricepi cui folosesc manevrele iniţiate de PC şi PSD. Grosul chiriaşilor de care e vorba în proiectul de lege e format din foşti nomenclaturişti sau apropiaţi ai diverselor puteri care s-au succedat după Revoluţie. Asta-i tot. Restul chiriaşilor vizaţi de lege sînt pretextul, ei oricum sînt destul de puţini.

Cît despre noua nedreptate făcută proprietarilor iniţiali, cred că cea mai bună descriere a situaţiei e făcută de un forumist, la un articol mai vechi, pe aceaşi temă, al lui Ion Cristoiu:

"Să zicem că vin niste baieti rai si o iau pe nevasta-ta. Apoi o vand pe 100 de euro unor proxeneti. Pe urma dupa 10 ani tu o gasesti. Tu primesti 100 de euro actualizati (cum ti-o fi norocul) cu rata inflatiei, iar proxenetii raman cu dreptul de folosinta... Tare, nu ?"

Cel mai tare va fi însă cînd statul român - pe lîngă că va stabili un nou record în materie de respectare originală a dreptului de proprietate - va plăti de se va usca (din buzunarele meu şi-al tău, oricum) despăgubiri uriaşe în procesele intentate la CEDO. Cu puţin noroc, la vremea aia nici Voiculescu, nici Andon sau Hrebenciuc n-o să mai fie în Parlament...

mai mult

Criză şi crize de nervi

La noi, unul din subiectele favorite ale zilei e cel cu pensiile de 300 de milioane de lei vechi ale unor foşti funcţionari de la stat. Americanii au alt motiv de indignare: după ce statul s-a scotocit prin buzunare şi a salvat de la faliment grupul AIG printr-un împrumut de 85 de miliarde de dolari, executivii companiei tocmai au tras o nouă petrecere de lux, din seria celor mult-discutate cu ocazia crizei.

Bush personal s-a arătat scandalizat de compania care cu o mînă a umflat banii contribuabililor americani iar cu alta a cheltuit aproape jumătate de milion pe cazare, mese, saună şi alte distracţii la un club din California. Nu-i vorbă că la ce petreceri organizează în mod normal băncile şi firmele de pe Wall Street, probabil că a asta a fost una de săraci, cu buget de austeritate ! Ce i-a înfuriat însă (cu doza aferentă de populism) pe preşedinte şi pe congressmenii care supraveghează piaţa financiară a fost că managementul AIG şi-a făcut de cap pe banii de-acum ai statului în vreme ce americanul de rînd îşi numără zilnic banii de benzină.

S-au găsit şi apărători din mediul asigurărilor. După ei, astfel de mini-vacanţe de lux sînt necesare pentru ca oamenii-cheie să se simtă motivaţi şi să nu plece la alte firme, ceea ce ar şubrezi şi mai tare compania. Numai aşa, spun ei, managementul poate lua cele mai bune decizii pentru ca miliardele investite de stat să fie recuperate. Mă îndoiesc că americanii au fost înduioşaţi... nu ştiu de ce, dar nu-i văd făcînd chetă pentru încă nişte petreceri pe iaht !
mai mult

Cu cîntec înainte, marş... de-aici !

SRI-ul moldovenesc, de peste Prut, are propriul lui imn. Ca frăţiile şi societăţile secrete, că doar asta şi e. Asta n-ar fi nimic, versurile sînt totul. "Adevărul" are o mostră şi detalii despre autori. De reţinut în special versul 4, să se ştie de unde venim şi cine ne e scut, da ?!

Completarea n-o văd decît prin frumoasele versuri de manea "Haide spune-mi, dacă vrei/ce ascunzi în bikinei". Abia atunci "cercetarea dă frumoase roade" !!

mai mult

Uneori e mişto să fii la putere

În preajma campaniei electorale se simte. Dă-o-ncolo de aşa-zisă erodare la guvernare. Avantajul e că poţi să monopolizezi agenda publică şi să iei piuitul adversarilor încă înainte de începerea bătăliei propriu-zise pe voturile electoratului.

Ca televiziune sau ziar, oricît de mult ai ţine în braţe Opoziţia (deşi e greu de desluşit uneori care este Opoziţia, dar asta e altă discuţie), nu poţi să ignori gesturile şi declaraţiile Puterii, deghizate în ştiri de interes public. Dacă nu zici de pensii sau de banii de Dacii sau de efectele crizei americane sau de lefurile profesorilor - chiar dacă miros toate a populisme şi a scormoneli de ultimă oră prin buzunare - vine altcineva şi dă ştirea. Nimeni nu-şi poate permite să rateze astfel de subiecte. Fie că sînt acţiuni concrete, fie declaraţii.

Pe chestia asta, PNL a reuşit, deocamdată, să-şi înghesuie adversarii într-un colţ. Nimeni nu poate cîrti la măsurile populiste fără să şi-o fure de la alegători. Principalul opozant, PDL, stă pe margine şi n-are ce să facă, mai ales că mai nou nu-l mai bagă nimeni în seamă. PNL a renunţat să-i mai răspundă sau să-l atace, şi asta probabil că e teribil de frustrant.

Dacă scoate la iepuri din joben pînă în noiembrie şi inoculează, discret, ideea că guvernează relaxat şi fără probleme, PNL intră în cursă cu un avantaj mult mai mare decît erodarea la putere: aparenta siguranţă în chestiuni economice. Care, în vremurile astea, e mult mai de folos decît tunetele şi fulgerele tradiţionale, pe orice subiect, ale altor partide.

mai mult

Corecturi necesare

Dupa cîteva rînduri de alegeri de diverse tipuri în care campania electorala a fost gratuită, problema s-a remediat. Da, era o problemă şi da, trebuia remediată. Parlamentul, care a dat legea, şi CNA, care o aplică şi o rafinează în ce priveşte specificul audio-vizual, au înţeles în fine ideea: publicitatea electorală este ca orice alt tip de reclamă, aşa că e firesc să fie pe bani. S-a mai întîmplat pînă la alegerile din 2004, şi toată lumea a fost mulţumită. Legea şi CNA au făcut şi nuanţările necesare: era evident că nu se va plăti accesul la dezbaterile electorale, care au, fireşte, regim de interes public, ci doar difuzarea acelor mesaje proprii ale candidaţilor şi partidelor, în care spun ce vor ei, necenzuraţi şi nechestionaţi de nimeni. Ca şi în cazul unui producător de bomboane, în reclama lui pe bani nu intervine nimeni, în schimb îl pot lua la întrebări despre E-urile din produse într-o emisiune de interes general, la care evident că n-o
să-l pun să participe contra cost.

În ani de zile de realizat emisiuni electorale am observat o grămadă de posturi generaliste care s-au lipsit cu totul să se mai implice în campania electorală, exact pe motiv că nimeni nu dădea nici un ban: candidaţii aveau dreptul la clipuri sau spoturi care sunau mai bine sau mai rău, îţi stricau programul mai mult sau mai puţin, iar orice director de programe atent balansa imediat interesul public (oricum scăzut) cu riscul de a-ţi compromite sound-ul general al staţiei. Aşa că ziceau pas.

Şi probabil că ar fi zis şi de data asta, pentru că oricum atenţia generală faţă de astfel de produse e mică. Presiunea staţiilor a fost însă mare de data asta, iar candidaţii n-au vrut să-şi ia riscul să apară doar pe cele două televiziuni de ştiri ale naţiei. Posturile s-au folosit cinic de diverse interese - şi bine au făcut - pentru a-şi atinge scopul. Nu atît recuperarea banilor din producţie e importantă aici, cît pur şi simplu achitarea unui spaţiu publicitar, aşa cum fac producătorii de detergenţi sau de zahăr. Cu care, că veni vorba, candidaţii de la alegerile din toamna asta au început să semene tot mai mult.
mai mult