Prima a sunat seara, pe la opt şi jumătate. Doar ce-a salutat şi m-a întrebat dacă nu vreau să răspund la nişte întrebări pentru o cercetare sociologică. Păi, zic, pînă la răspunsurile mele, poate daţi Dvs. cîteva: vă recomandaţi, îmi spuneţi de unde sunteţi, ce fel de cercetare e, cui serveşte, de unde aveţi numărul meu de mobil etc. "A, da", a zis ea cu aerul că nu bănuia că m-ar fi interesat aşa ceva, după care m-a informat că lucrează la Institutul de Marketing şi Research (fie vorba-ntre noi, n-am auzit de aşa ceva, nici Google nu ştie şi nici Registrul Comerţului, dar e la fel de-adevărat că la cum apar peste noapte tot soiul de centre de sondare de apartament, e greu să ţii pasul). Iar numărul de telefon l-a generat calculatorul, cică. Marea cercetare sociologică se compunea din două întrebări: prima a fost ce vîrstă am, iar a doua cu cine votez pentru postul de
prim-ministru (sic!). Păi, întreb placa animată, Dvs. aveţi habar despre ce vorbiţi, ştiţi că se alege Parlamentul, deputaţi şi senatori, la 30 noiembrie ? Placa se fîstîceşte, aruncă un "mulţumesc, la revedere" grăbit şi-mi închide în nas. Dacă totul ar fi mers bine, după mintea ei, rezultatele "cercetării sociologice" probabil că urmau să indice că un tip de 35 de ani, cu mobil, votează cu cutărică pentru premier. Că eram şomer, muncitor necalificat sau profesor, că aveam mobil pe cartelă sau blackberry ultimul răcnet, bogat sau sărac, cetăţean român sau nu, sau din ce motiv aş fi votat cu acel cutărică - neimportant.
A doua a sunat în dimineaţa următoare, de data asta pe fix. M-a lăsat pe fir vreo 15 secunde, cît să termine ea, probabil, altă convorbire, cam ca la taxi. Cînd i-am zis, şi-a cerut scuze. De la Green Dream suntem. Păi ăsta nu e un ansamblu rezidenţial ? "Ăăă, eu nu ştiu, eu sînt operator de interviu". De data asta, cercetarea seamănă ceva mai mult cu un sondaj. Merg lucrurile într-o direcţie bună ? Mă duc la vot pe 30 noiembrie ? Ce partid simpatizez ? Cu care din următorii candidaţi din colegiul 8 votez pentru Camera Deputaţilor ? Dar la senatori, pe care dintre următorii candidaţi - a,b,c,d sau e - din colegiul 4 îl voi alege ?
A zbîrcit-o la final. De unde aveţi numărul ? A, zice ea, a fost generat de calculator. Hopa, staţi un pic, păi m-aţi întrebat fix de candidaţii din colegiul meu, dacă vi s-a generat numărul acum, aleatoriu, cum de ştiaţi ce candidaţi îmi revin ? Fîstîceală maximă. Mie aşa mi-a venit pe ecran, vă rog să mă credeţi. Îi explic că sînt zeci de candidaţi în Bucureşti, împărţiţi pe zeci de colegii şi că ea mi i-a enumerat, în două rînduri, doar pe cei din colegiile mele. Pricepeţi, domnişoară ? "Nu ştiu ce vreţi să spuneţi". Asta cred. Îi mai repet de 2-3 ori. Se transformă imediat în sora plăcii din seara trecută şi execută conştiincios exerciţiul de alcătuire a cît mai multe propoziţii cu aceleaşi 5 cuvinte: "Eu aşa am aici, e aşa cum vă spun, nu ştiu ce vreţi să spuneţi, e pe computer, vă rog să mă credeţi". Bine, domnişoară, zic, nu ar fi frumos ca după ce mi-am pierdut timpul la telefon să fiţi măcar sinceră ? "Vă rog să mă credeţi că aşa e cum vă spun. Vă rog să mă credeţi !".
Ah, dac-aţi şti ce bine aţi început să semănaţi cu politicienii care vă plătesc…
miercuri, 12 noiembrie 2008
Papagaliţe de campanie
Etichete:
blog,
campanie,
colegii,
colegiu,
deputati,
parlament,
parlamentari,
partide,
PD-L,
PDL,
PNL,
politic,
POLITicker,
senat,
senatori,
sondaje,
Stolojan,
Tudor Musat,
uninominal
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Foarte haioasa intamplare. Imi aminteste de un episod din Seinfeld, cand ii cere el nr de tel al cerui care suna, iar cand respectivul refuza... ii spune... a, nici tie nu-ti place sa te sune cineva acasa sa te deranjeze. Ma bucur ca ai avut prezenta de spirit si nu i-ai lasat sa isi faca "meseria". Au dat dovada de total neprofesionalism... si nu ma refer aici la cele doua dudui, ci la cei care le-au angajat sa faca sondaje. Sondaje facute in pripa... vandute pe bani grei fraierilor de la partide. Sau poate candidatii din colegiu sa-si fi pus nepoatele sa faca sondaje... asa.. ca sa stie daca merita sa mai cheltuie in campanie? Nici nu e de mirare ca sondajele care apar nu inspira nici o incredere.
Trimiteți un comentariu